Traim intr-o lume care are o viteza ametitoare.
Putem fi luati pe sus, in tornada, resimtind stresul, solicitarile tot mai multe, termenele limita, reactiile celorlalti ca tot atatea presiuni care ne strivesc.
Sau, ne putem simti lasati deoparte, iar toate lucrurile interesante sa se intample altora. Iar noi, crezand ca insemnam prea putin, sa ne refugiem in fata televizorului, a unui pahar, a unui monitor, incercand sa uitam.
Viata e prea monotona si rutiniera? Sau prea aglomerata, intr-o criza permanenta de timp?
Intre aceste extreme starea noastra interioara se modifica, putin cate putin, pana ajunge sa ne deranjeze.
Sunt tot atatea semnale de alarma daca:
– nu prea ai chef de nimic sau ai chef de foarte multe si timp sau libertate de a actiona foarte putine
– mananci pe nerasuflate prea mult, din ceea ce stii ca nu-ti face bine, dar e greu sa te abtii sau nu prea ai pofta de mancare
– ai o oboseala nestinsa de somn sau relaxare si putere mica de concentrare
– relatiile cu cei apropiati devin mai tensionate sau mai lipsite de sare si piper
– planuiesti de mult sa atingi un anume obiectiv, dar, pare sa se indeparteze de tine ca o fata Morgana; iti pare aproape imposibil sa parcurgi distanta care sa te aduca in punctul in care doresti
– ai o vanzoleala de ganduri, de trairi si nu stii cum sa dai volumul la mic sa ai si tu mai multa liniste
– ai sentimentul ca iti parcurgi propria viata cu mainile si picioarele legate; ca fara sa vrei esti priponit intr-un loc in care nu-ti place sa fii
– doresti o relatie care sa te provoace, sa te entuziasmeze si sa fie mai mult decat un chat sau o discutie la telefon
– sa muncesti fara sa-ti dai duhul si sa sacrifici timp pretios de la altele importante in viata ta
– in goana unei zile, sa ai sentimentul ca alergi necontenit, fara a fi multumit/a neaparat de locul in care ai ajuns sau de ceea ce faci
– sa nu gasesti usor raspuns la intrebarea „ce vreau de fapt?”
– bucuriile sunt putine, ingrijorarile multe, puterea de a face tot ce-ti propui mica
– groaza ca ai putea rata, ca s-ar putea sa nu reusesti si teama ca ceilalti ar putea rade de tine.
– iti pierzi cumpatul si, desi crezi ca esti indreptatit, vezi ca relatiile tale se deterioreaza si ai vrea sa stii ce sa faci ca le imbunatatesti
– vrei sa fii luat in calcul atunci cand iti spui parerea, dar celorlalti sa nu para ca le pasa prea tare.
Cand ai senzatia, ca esti dat de-a berbeleacul ce ceea ce se intampla, ca, desi iti doresti ca lucrurile sa se indrepte, ele se strica tot mai tare si te simti blocat, cu puterea prea mica de a urni lucrurile in directia dorita, poate e cazul sa apelezi la un specialist.
E un mare curaj sa vii sa vorbesti cu altcineva despre ceea ce te apasa. Sa afli ca si altora li se intampla asta. Si ca exista solutii. Iar solutia sa nu fie ceva strain de tine, „un sfat stramb, prea ingust”, ci sa o descoperi sau sa o construiesti treptat, ca o haina care are exact marimea ta.
Iar psihologul, in toata aceasta limpezire, sa fie partenerul de dialog ne-partinitor, care sa te ajute sa vezi ceea ce traiesti si altfel.
Voifibine.ro este un proiect online ce oferă resurse de dezvoltare personală, abordând teme legate de sănătatea mintală. Site-ul își propune creșterea importanței acordării unei atenții deosebite problemelor legate de depresie, anxietate, somn și să ofere tehnici și exerciții de relaxare bazate pe terapii dezvoltate de doctori și psihologi celebrii. [CITESTE MAI MULT]
Pentru suport legat de conturile de abonat, adaugarea de cabinete medicale sau propuneri de colaborare, parteneriate sau publicitate folositi adresa de mail salut (at) voifibine.ro
Citiți despre Politica de Confidențialitate si Termeni și condiții de utilizare
Acest website nu este un substitut pentru un medic specialist și nici un loc unde îți poți pune singur un diagnostic. El nu este destinat să înlocuiască sfatul profesional, diagnosticul, tratamentul medical sau terapia. Cereți întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră sau al furnizorului de sănătate mintală calificat pentru orice întrebări pe care le puteți avea cu privire la orice simptom de sănătate mintală sau afecțiune medicală. Nu ignora niciodată sfaturile psihologice sau medicale profesionale și nici nu întârzia să cauți sfaturi sau tratament profesional din cauza a ceva ce ați citit online.
Resursele prezentate pe acest site sunt selectate sau conțin informații de interes de la specialiști în domeniu. Rolul acestor articole este informativ și au scopul de a ajuta cititorii în călătoria de dezvoltare personală.
Dacă dumneavoastră sau o persoană cunoscută se află într-o situație de criză, utilizați numerele de telefon sau datele de contact din această pagină.
© 2020 - 2023 Voifibine - Toate drepturile rezervate. Un proiect Bogdan Chirea | Copierea articolelor este permisa in limita a 500 de caractere cu mentionarea oblogatorie a sursei.
Imaginile folosite pe acest website au caracter reprezentativ si sunt obținute din surse publice precum Google Images, comunicate de presă sau din biblioteci gratuite de imagini precum Pexels, Unsplash,Pixabay, FreePik, Voifibine, Comunicate de presa
© 2020 - 2023 Voifibine - Toate drepturile rezervate. Un proiect Bogdan Chirea | Copierea articolelor este permisa in limita a 500 de caractere cu mentionarea oblogatorie a sursei.
Imaginile folosite pe acest website au caracter reprezentativ si sunt obținute din surse publice precum Google Images, comunicate de presă sau din biblioteci gratuite de imagini precum Pexels, Unsplash,Pixabay, FreePik, Voifibine, Comunicate de presa
Mare parte din articolele postate sunt gratuite. Dar acest website se bazeaza pe publicitate pentru a își susține funcționarea.
Pentru a citi conținutul acestui articol vă rugăm se dezactivati pluginul de blocare reclame sau sa adugati acest website pe lista de exceptii din setarile pluginului din colțul din dreapta sus. După ce ați făcut acest lucru vă rugăm să dați refresh paginii.