Un studiu recent publicat în Psychological Reports arată că anumite trăsături psihologice—precum stilul de atașament nesigur, instabilitatea emoțională și lipsa clarității despre propria identitate—sunt puternic asociate cu singurătatea. Studiul a descoperit, de asemenea, că tinerii adulți care experimentează singurătatea tind să se retragă din situații sociale, mai ales după evenimente de viață stresante. Aceste rezultate evidențiază factorii interni care pot transforma singurătatea într-o problemă cronică și sugerează că terapiile cognitive axate pe aceste trăsături ar putea fi mai eficiente decât intervențiile sociale clasice.
Singurătatea: un semnal emoțional normal, dar problematic când devine cronică
Singurătatea este adesea descrisă ca o discrepanță între relațiile sociale pe care le ai și cele pe care ți le dorești. Pentru unii, singurătatea devine o stare persistentă și dăunătoare. Singurătatea socială reflectă lipsa apartenenței la un grup social mai larg, spre deosebire de singurătatea emoțională, care apare atunci când lipsește o relație strânsă și intimă.
Factorii psihologici care alimentează singurătatea
Cercetătorii Mark A. Facey și Craig P. Speelman de la Edith Cowan University au analizat patru trăsături psihologice cheie: stilul de atașament (sigur și nesigur), reglarea emoțiilor (suprimarea expresivă), neuroticismul și claritatea conceptului de sine. De asemenea, au studiat două stiluri comportamentale de coping: retragerea și ignorarea problemelor.
Rezultatele au arătat că persoanele cu un stil de atașament sigur sunt mult mai puțin susceptibile să experimenteze singurătatea. Stilul de atașament sigur a explicat aproximativ o treime din variația nivelurilor de singurătate raportate de participanți. În schimb, anxietatea în atașament, nivelurile ridicate de neuroticism și lipsa clarității despre sine au fost asociate cu un risc crescut de singurătate. Aceste trei trăsături au reprezentat o proporție considerabilă a diferențelor de nivel de singurătate.
Retragerea socială, reacția comună după evenimentele stresante
Pe lângă trăsăturile psihologice, studiul a descoperit că retragerea socială—evitarea oamenilor sau distanțarea emoțională—este frecvent întâlnită în rândul celor care se simt singuri, în special după schimbări majore în viață (mutare, despărțire, pierderea unei persoane dragi). În mod interesant, comportamentul de ignorare a problemelor nu a fost asociat semnificativ cu singurătatea socială.
“Singurătatea nu a fost eficient tratată prin soluții externe,” a explicat Facey pentru PsyPost. “Tipic, pacienții sunt îndrumați să-și lărgească cercurile sociale, să se alăture unor cluburi, să iasă mai des. Însă aceste metode au succes limitat pentru că singurătatea nu e același lucru cu izolarea socială.” El subliniază că longevitatea singurătății apare din procese interne precum insecuritatea, suprimarea expresivă și instabilitatea emoțională.
De ce contează stilul de atașament?
Un stil de atașament sigur permite oamenilor să se simtă în siguranță în relațiile lor și să formeze conexiuni autentice. În schimb, un stil de atașament anxios poate amplifica teama de abandon și poate încuraja retragerea socială. Cercetările lui Bowlby (1988) și Ainsworth (1978) au arătat că tiparele de atașament dezvoltate în copilărie influențează felul în care ne raportăm la ceilalți pe parcursul vieții.
Terapia cognitiv-comportamentală: o soluție eficientă
Studiul sugerează că tratamentele axate pe schimbarea trăsăturilor interne—precum clarificarea conceptului de sine și învățarea exprimării emoțiilor—pot fi mai eficiente decât simpla expunere socială. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) s-a dovedit eficientă în gestionarea anxietății și depresiei, ambele asociate cu singurătatea cronică (Cacioppo et al., 2006).
Concluzie
Singurătatea cronică este mai mult decât lipsa interacțiunilor sociale. Este adesea rezultatul unor tipare emoționale și cognitive adânc înrădăcinate. Terapia cognitivă și sprijinul psihologic pot ajuta oamenii să înțeleagă și să gestioneze aceste tipare, conducând la relații mai sănătoase și la un sentiment mai mare de apartenență.
Referinte
- Bowlby, J. (1988). A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. Basic Books.
- Ainsworth, M. D. S. (1978). Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Lawrence Erlbaum Associates.
- Cacioppo, J. T., Hughes, M. E., Waite, L. J., Hawkley, L. C., & Thisted, R. A. (2006). Loneliness as a specific risk factor for depressive symptoms: cross-sectional and longitudinal analyses. Psychology and Aging, 21(1), 140–151.
- Facey, M. A., & Speelman, C. P. (2024). Determinants of Social Loneliness and Negative Coping Styles of the Socially Lonely. Psychological Reports. https://doi.org/10.1177/00332941241234567
