Neuromania. Adevăr și fals despre creier — ce ne spune și ce ne ascunde știința creierului

Ramaneti la curent

Cititi cele mai recente articole si subiecte publicate

Neuroștiința a devenit, în ultimii ani, un limbaj universal pentru a explica totul: de ce suntem fericiți, de ce suferim, de ce votăm cum votăm. Albert Moukheiber, doctor în neuroștiințe și psiholog clinician, avertizează că această tendință vine cu un preț — simplificarea excesivă, eroarea și, uneori, un discurs care face mai mult rău decât bine. Cartea sa, „Neuromania. Adevăr și fals despre creier”, recent publicată la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți”, este o invitație rară: să privim creierul cu mai multă onestitate și cu mai puțină fascinație necritică.

Când știința devine marketing

Moukheiber pornește de la o observație fundamentală: spre deosebire de alte organe, creierul nu dezvăluie prin simpla examinare mecanismele care îl guvernează. Această opacitate îl face vulnerabil la interpretări speculative, mai ales atunci când ele sunt prezentate cu autoritatea vocabularului neuroștiințific. „Sunt îngrijorat — la fel ca mulți colegi — de proliferarea discursurilor despre creier, de această neuromanie, întrucât se face cu prețul unor simplificări, aproximări sau chiar neadevăruri”, scrie autorul.

Nikolas Rose și Joelle Abi-Rached observau, în lucrarea lor „Neuro”, că biologizarea vieții mentale nu este neutră din punct de vedere social sau politic (Rose & Abi-Rached, 2013). Ea redistribuie responsabilitatea, mută explicația din social în individual și creează piețe pentru produse care promit să „regleze” ceea ce este, de fapt, o experiență umană complexă. Moukheiber ajunge la aceeași concluzie dinspre clinică.

Fericirea nu e o moleculă

Unul dintre exemplele cele mai clare din carte se referă la modul în care este tratată fericirea în discursul popular. Aceasta este redusă adesea la un deficit de serotonină sau dopamină, corectabil prin suplimente și tehnici de optimizare. „Dezvoltarea personală a transformat fericirea într-o obligație: fii fericit mereu, oriunde, cu orice preț”, scrie Moukheiber, subliniind că această abordare devine „culpabilizantă și anxiogenă”.

Lisa Feldman Barrett demonstrează, în „How Emotions Are Made”, că emoțiile nu sunt stări biologice fixe, ci constructe predictive ale creierului, modelate de cultură, limbaj și experiență personală (Barrett, 2017). Fericirea nu este, prin urmare, o stare care lipsește sau care trebuie restaurată chimic — este o categorie culturală cu variații enorme de la un context la altul. Medicamentele și suplimentele pot fi uneori utile, dar ele nu acoperă complexitatea acestei realități.

Moukheiber susține că este necesar să gândim creierul nu izolat, ci în legătură cu corpul și cu contextul social. Aceasta nu înseamnă să negăm biologia, ci să refuzăm să o transformăm în singura explicație valabilă.

Sindroamele culturale și limitele biologiei

Unul dintre argumentele cele mai puternice ale cărții vine din psihopatologie transculturală. Moukheiber aduce în discuție sindroame cu distribuție culturală specifică — sindromul resemnării, observat la copiii refugiați care intră într-o stare profundă de apatie fără o cauză neurologică direct identificabilă, sau sindromul amok, caracterizat prin episoade violente bruște în anumite regiuni din Asia de Sud-Est. Alături de acestea, sindromul dhat — anxietăți legate de sexualitate în culturile sud-asiatice — și sindromul Paris — o reacție de șoc cultural la unii turiști japonezi — completează tabloul.

Ethan Watters documentează în „Crazy Like Us” felul în care exportul global al diagnosticelor occidentale transformă și uniformizează suferința psihică, ignorând variantele sale culturale (Watters, 2010). Aceste sindroame nu pot fi înțelese printr-un model pur neurobiologic. Ele arată că funcționarea psihică este rezultatul unei interacțiuni între procesele biologice, psihologice și dimensiunea culturală.

Biasurile de gen și durerea ignorată

Un capitol cu o greutate aparte în „Neuromania” se referă la modul în care durerea femeilor este percepută și tratată diferit față de cea a bărbaților. Datele citate de Moukheiber sunt directe: la aceeași evaluare, medicii tind să subestimeze durerea pacientelor și să amâne prescrierea analgezicelor. Femeile așteaptă în medie cu 29% mai mult decât bărbații pentru o durere toracică și au o probabilitate cu 25% mai mică să primească tratament analgezic pentru dureri abdominale.

Aceste diferențe nu reflectă biologie, ci biasuri implicite în sistemul medical — preconcepții culturale despre capacitatea femeilor de a tolera durerea. „Durerile femeilor sunt adesea minimalizate în comparație cu cele ale bărbaților”, scrie Moukheiber, adăugând că „nu este normal și acceptabil ca femeile să suporte durerea”. Aceasta este o realitate documentată în literatura de specialitate, iar cartea o contextualizează fără exagerare și fără retorică.

Creierul nu funcționează în zone izolate

O altă demitizare importantă din carte se referă la ideea că anumite zone ale creierului sunt responsabile de funcții precise și exclusive. Moukheiber descrie creierul ca pe un organ dinamic, care funcționează în rețea. Același grup de neuroni poate îndeplini roluri multiple, iar funcții similare pot fi realizate de rețele neurale distincte. „Nu putem realmente să deducem o activitate doar dintr-o activare și, prin urmare, să asociem o funcție cu o arie”, scrie el.

Această perspectivă este în acord cu ceea ce neuroștiința contemporană descrie drept plasticitate cerebrală — capacitatea creierului de a se reorganiza în funcție de experiență (conform literaturii de specialitate). Titlurile de tip „zona X din creier este responsabilă pentru Y” sunt, în cea mai bună interpretare, simplificări utile pentru comunicare publică. În realitate, ele distorsionează.

Ce conține volumul și cui i se adresează

Dincolo de critica neuromitologiei, Moukheiber oferă o incursiune în mecanismele percepției durerii, în fenomenul membrului fantomă, în funcționarea organelor de simț și a celor nouă simțuri. Cartea explorează și mecanismele cognitive care stau la baza fake news-ului, ale biasurilor de raționament și ale procesului de luare a deciziilor, inclusiv în context electoral și juridic.

„Neuromania. Adevăr și fals despre creier” nu este o lectură pentru specialiști. Este scrisă pentru publicul larg, cu exemple clare și un ton demitizant, fără să devină simplificatoare. Este potrivită pentru oricine a citit vreodată că „serotonina provoacă depresia” sau că „oamenii folosesc doar 10% din creier” — și a crezut că e adevărat.

Despre autor

Albert Moukheiber este francez de origine libaneză, născut în 1982 la Beit Mery, în Liban. După o licență în psihologie la Universitatea Americană din Beirut, a obținut diplome de master în psihologie clinică și neuroștiințe la universitățile Paris V și Paris VIII și un doctorat în neuroștiințe la Universitatea Paris VI. A activat zece ani la Hôpital Pitié-Salpêtrière din Paris și a cofondamentat asociația „Chiasma”, dedicată educației publice despre mecanismele cerebrale.

Unde găsești cartea

„Neuromania. Adevăr și fals despre creier” este disponibilă în România la Editura Trei, colecția „Psihologia pentru toți”. Prețul orientativ este de 49–55 de lei, în funcție de librărie. Cartea poate fi comandată direct de pe site-ul editurii sau din librăriile partenere. Este o lectură accesibilă, potrivită și pentru cititorul fără formare academică în psihologie sau neuroștiințe.

Îngrijorarea pe care o exprimă Moukheiber nu este îndreptată împotriva neuroștiinței ca domeniu, ci împotriva instrumentalizării sale superficiale — un fenomen cu consecințe reale asupra felului în care oamenii înțeleg suferința, caută ajutor și își evaluează propria valoare. Într-un peisaj informațional în care orice stare emoțională tinde să primească o etichetă neurologică și o soluție de vânzare, o astfel de carte este mai puțin o lectură și mai mult un corectiv necesar.

Ramaneti la curent

Cititi cele mai recente articole si subiecte publicate