În lumea contemporană, autonomia personală este mai accesibilă ca niciodată. Mulți oameni reușesc să obțină ceea ce își doresc, dar nu neapărat ceea ce au nevoie pentru a fi fericiți. Există numeroase cazuri în care indivizi, deși aparent beneficiază de tot confortul, nu resimt satisfacție profundă. Autorul William von Hippel, psiholog social evoluționist specializat în modul în care provocările recurente ale trecutului nostru îndepărtat ne influențează stările motivaționale actuale, oferă un exemplu sugestiv: prietenul său Steve, care a devenit foarte bogat, dar care se confrunta cu probleme minore ce îi diminuau semnificativ fericirea.
În cartea lui Frank Marlowe, „The Hadza: Hunter-Gatherers of Tanzania” (2010), se relevă faptul că oamenii moderni nu sunt neapărat mai fericiți decât strămoșii vânători-culegători, chiar dacă dispun de un confort semnificativ mai mare. Această realitate paradoxală își are rădăcinile în istoria evoluției umane, susține von Hippel. Conform teoriilor evoluționiste și cercetărilor psihologice, echilibrul între două nevoi fundamentale – conexiunea socială și autonomia personală – este esențial pentru atingerea fericirii durabile. În trecut, aceste două nevoi reprezentau condiții obligatorii pentru supraviețuire și dezvoltare.
Conexiunea socială a fost crucială pentru supraviețuirea speciei umane încă de acum aproximativ 6 milioane de ani, când schimbările climatice i-au determinat pe strămoși să colaboreze mai mult pe savană pentru protecție. Cei care nu au reușit să se integreze social au avut șanse reduse de supraviețuire, ceea ce a consolidat în genele umane nevoia profundă de interacțiune socială.
În același timp, autonomia personală a permis indivizilor să devină valoroși în comunitate, oferindu-le libertatea de a dezvolta abilități și talente unice. Capacitatea umană de a anticipa viitorul și de a evolua spre un ideal personal joacă un rol semnificativ în satisfacția și succesul individual.
Cu toate acestea, echilibrul dintre conexiune și autonomie a devenit tot mai dificil de menținut în societatea actuală. În prezent, autonomia este adesea prioritară în detrimentul relațiilor sociale, ducând la ceea ce von Hippel numește „povești triste ale succesului” – realizări personale lipsite de conexiuni autentice și profunde.
Motivul pentru accentuarea autonomiei constă în schimbarea modului în care aceste nevoi sunt percepute în prezent. În trecut, conexiunea era o necesitate pentru supraviețuire, iar autonomia era considerată un lux rar. Astăzi, însă, autonomia a devenit ușor accesibilă și extrem de dorită, dar acest lucru nu aduce automat fericirea.
Pentru redobândirea echilibrului optim, von Hippel sugerează integrarea conexiunilor sociale în rutina zilnică, fără eforturi semnificative. Activitățile individuale pot fi transformate în oportunități de socializare – cum ar fi rezolvarea integramelor împreună cu un membru al familiei sau un prieten la telefon. De asemenea, este importantă stabilirea unor obiceiuri sociale regulate, simplu de integrat în rutina zilnică.
Mai mult, combinarea obiectivelor personale cu activități sociale, precum sportul sau dezvoltarea personală alături de prieteni, poate contribui simultan la satisfacerea nevoilor de conexiune și autonomie.
Prin mici schimbări în rutina zilnică, indivizii pot crea un echilibru mai sănătos între autonomia personală și nevoia fundamentală de conexiune, ajungând astfel la o stare de bine autentică și durabilă.
William von Hippel este psiholog social evoluționist cu un interes larg în modul în care provocările recurente ale trecutului nostru îndepărtat ne ajută să înțelegem stările noastre motivaționale actuale. Este autorul cărților „The Social Leap” (2018) și „The Social Paradox” (2025) și locuiește în Brisbane, Australia. Articol adaptat după „The Social Paradox” (2025), © 2025 William von Hippel, publicat cu acordul Harper Books, un imprint al HarperCollins Publishers.
