Tot mai multe femei de succes, aflate în jurul vârstei de 30 sau 40 de ani, ajung într-un punct frustrant: deși investesc timp, emoție și resurse în viața lor amoroasă, relațiile nu prind contur. Este o realitate pe care coachul britanic Manj Bahra o întâlnește frecvent în practica sa: „Lucrez cu femei inteligente, independente, care își fac temele – merg la terapie, citesc, reflectează, dar tot se întreabă: Ce fac greșit?”
Această întrebare pornește dintr-un loc sincer, dar și dintr-un model de gândire înrădăcinat. Convingerile adânci despre sine, despre ceilalți și despre procesul în sine de a întâlni pe cineva pot sabota, subtil dar eficient, șansa la conexiune autentică.
Relația cu tine: cum te vezi tu pe tine influențează ce alegi
Chiar dacă la suprafață pari încrezător sau încrezătoare, convingerile inconștiente pot spune o altă poveste: Sunt prea mult. Sunt prea puțin. Sunt defect(ă). Iar aceste narative modelează nu doar ce acceptăm într-o relație, ci și felul în care interpretăm comportamentele celuilalt.
Un mesaj întârziat devine o respingere. O mică neînțelegere e percepută ca o amenințare. Astfel, alegem – involuntar – persoane care doar reconfirmă povestea veche: că trebuie să ne luptăm pentru iubire sau că merităm doar firimituri.
Relația cu ceilalți: ce credem despre genul opus ne limitează alegerile
Manj Bahra atrage atenția asupra filtrelor mentale pe care le folosim atunci când ne raportăm la ceilalți: „Toți bărbații sunt indisponibili emoțional”, „Femeile sunt prea pretențioase”, „Tipii din domeniul X sunt toți la fel”. Aceste generalizări nu sunt adevăruri, ci povești formate în copilărie, cultură, trecut relațional – și creierul nostru, prin mecanismul de „confirmation bias”, va căuta mereu dovezi care să le confirme.
De fapt, nu interacționăm cu oamenii așa cum sunt, ci cu ideea noastră despre ei.
Relația cu datingul: când procesul însuși pare defect
Mulți dintre noi ajung să internalizeze mituri despre iubire și întâlniri: „Toți cei buni sunt luați”, „Aplicațiile nu funcționează”, „Pentru mine e prea târziu”. Asemenea gânduri funcționează ca un mecanism de protecție: e mai ușor să nu începem deloc decât să riscăm să fim răniți.
Problema este că aceste convingeri se transformă în auto-sabotaj: scanezi partenerul pentru defecte din prima clipă, închizi aplicația după două mesaje sau abandonezi o conversație la primul semn de nealiniere.
Cum rupi cercul? Exercițiul propus de Bahra
O cale reală de schimbare, spune Manj Bahra, începe cu claritatea asupra credințelor noastre. El propune un exercițiu simplu, dar revelator:
1. Scrie poveștile pe care le crezi despre:
- tine (Sunt prea…, Nu merit…)
- ceilalți (Femeile sunt…, Bărbații sunt…)
- dating (E prea târziu, Nu mai are rost)
2. Pune-ți următoarele întrebări:
- Cum știu că asta e 100% adevărat?
- Există exemple care contrazic această credință?
- Ce pot face diferit, doar ca experiment?
Această abordare – specifică psihologiei cognitive și terapiilor centrate pe convingeri (precum CBT sau ACT) – permite observarea poveștilor interioare și restructurarea lor. Iar acest proces este esențial pentru oricine simte că s-a blocat în tipare repetitive, deși „face totul corect”.
Concluzie: mai puțin efort, mai multă introspecție
Dacă simți că ai ajuns într-un punct mort în viața sentimentală, nu e întotdeauna vorba despre a încerca mai tare. Uneori, cheia e să te oprești, să asculți ce poveste îți spui în fiecare zi – și să ai curajul să o schimbi. Adevărata transformare nu începe cu o nouă aplicație, ci cu o întrebare diferită: Ce cred despre iubire – și ce aș putea crede în schimb?
Referinte
Bahra, M. (2024). Personal coaching reflections and relationship mindset training. UK.
Beck, A.T., & Freeman, A. (1990). Cognitive Therapy of Personality Disorders. Guilford Press.
Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (1999). Acceptance and Commitment Therapy: An Experiential Approach to Behavior Change. Guilford Press.
Gilbert, P. (2009). The Compassionate Mind. Constable & Robinson.






