Doliul după un animal de companie: de ce poate durea mai mult decât pierderea unui

Pentru mulți oameni, moartea unui animal de companie nu este „tristă, dar trece”, ci o ruptură profundă. Un studiu realizat pe 975 de adulți din Regatul Unit arată că, dintre cei care au trăit atât pierderea unui om apropiat, cât și pierderea unui animal, 21% au descris moartea animalului ca fiind mai dificil de suportat.

Aceste date contrazic o prejudecată încă prezentă în societate: ideea că doliul după un animal ar fi „mai mic” sau „mai puțin legitim”. În realitate, pentru cei mai mulți proprietari, animalul nu e „doar un animal”, ci parte din familie. Un sondaj al RSPCA (2025) a raportat că peste 99% dintre respondenți își văd animalele ca familie, prieteni apropiați sau companioni.

„Doliul nerecunoscut”: de ce te poate izola exact când ai nevoie de oameni

În literatura de specialitate, doliul care nu este validat social e descris ca „disenfranchised grief” (doliu nerecunoscut). Pe scurt: suferința există, dar reacțiile din jur o minimalizează („exagerezi”, „îți iei altul”, „era doar un animal”). Când pierderea nu primește spațiu, persoana ajunge adesea să se autocenzureze, să se rușineze și să se izoleze — factori care pot prelungi și complica procesul de doliu.

Când doliul devine „prelungit” și afectează funcționarea

Doliul normal poate include furie, negare, ușurare, vinovăție și tristețe. Dar există situații în care suferința rămâne intensă mult timp și începe să afecteze funcționarea (muncă, relații, îngrijire personală). În DSM-5-TR, prolonged grief disorder (tulburarea de doliu prelungit) este definită, pentru adulți, prin simptome persistente și invalidante care continuă cel puțin 12 luni după pierderea unei persoane apropiate.

Aici intervine tensiunea pe care o pune în lumină cercetarea: în prezent, criteriile DSM se referă la decese umane, însă studiul condus de Philip Hyland (Maynooth University) a găsit aceeași structură a simptomelor atunci când pierderea este un animal de companie. Cu alte cuvinte, din perspectiva felului în care suferința se manifestă, nu au existat diferențe măsurabile între doliul după un om și doliul după un animal.

Mai mult, studiul indică faptul că aproximativ 7,5% dintre persoanele care au pierdut un animal au îndeplinit criterii clinice pentru doliu prelungit, iar pierderea unui animal a reprezentat 8,1% din totalul cazurilor de doliu prelungit identificate în eșantion.

De ce contează relația, nu „categoria” pierderii

Concluzia implicită a cercetării este incomodă, dar utilă: gravitatea doliului pare să depindă mai puțin de statutul social al celui pierdut și mai mult de calitatea relației. Animalul poate fi figura de atașament principală, sursa de rutină, stabilitate emoțională și sens, mai ales în perioade de singurătate, boală, stres sau tranziții. Când relația este centrală, pierderea poate zgudui fundamentele vieții cotidiene.

Un factor de risc major: lipsa de sprijin după pierdere

Un factor de risc cunoscut pentru doliul prelungit este sprijinul social insuficient. Persoanele care își plâng animalul se confruntă adesea cu un paradox: suferă intens, dar simt că nu „au dreptul” să o spună. În studiu, mulți participanți au descris rușine și jenă atunci când își exprimau durerea, ceea ce favorizează izolarea și împiedică procesarea pierderii.

În plan practic, lipsa recunoașterii poate însemna și acces mai dificil la sprijin: concediu, ajustări la locul de muncă, înțelegere din partea familiei sau chiar acces la servicii de consiliere orientate pe doliu.

Particularitatea pierderii unui animal: decizia de eutanasiere

Pierderea unui animal vine și cu încărcături specifice, rar întâlnite în doliul uman. Una dintre ele este faptul că proprietarul poate fi implicat în decizia de eutanasiere. Pentru unii, decizia e trăită ca un ultim act de grijă și protecție față de suferința animalului. Pentru alții, poate fi traumatică, mai ales dacă există îndoieli („am făcut-o prea devreme?”), sentiment de vinovăție sau percepția că au fost excluși din decizie ori presați. În contextul doliului prelungit, circumstanțele traumatice ale pierderii sunt un risc suplimentar.

Ce poți face dacă durerea după pierdere nu se mai domolește

Chiar dacă criteriile de diagnostic nu includ formal pierderea unui animal, sprijinul există și merită căutat, mai ales când tristețea rămâne intensă luni întregi sau îți afectează funcționarea:

• vorbește cu cineva care validează pierderea (prieten, familie, comunitate)
• caută consiliere cu un specialist familiarizat cu doliul și atașamentul
• normalizează reacțiile: plânsul, dorul, vinovăția și golul sunt frecvente
• păstrează ritualuri: o scrisoare, un album, un loc simbolic, o rutină de amintire
• dacă apar simptome persistente (insomnie severă, izolare, incapacitate de a funcționa), cere ajutor profesionist

RSPCA are un set de resurse și un toolkit dedicat doliului după animale, util ca punct de plecare pentru înțelegerea reacțiilor și pașilor de sprijin.

Un mesaj care merită spus clar

Doliul după un animal de companie nu este „mai mic” prin definiție. Pentru unii oameni, este una dintre cele mai grele pierderi ale vieții. Recunoașterea acestui lucru nu dramatizează, ci oferă un cadru realist pentru sănătatea mintală: suferința scade mai ușor atunci când este văzută, numită și susținută.

Bibliografie și resurse

• Hyland, P. et al. (2026). No pets allowed: Evidence that prolonged grief disorder can occur following the death of a pet. PLOS One.
• PubMed – rezumatul studiului Hyland (2026).
• Maynooth University – comunicat despre studiu (2026).
• American Psychiatric Association (APA) – Prolonged Grief Disorder (DSM-5-TR, criterii și explicații).
• Eisma, M. C. et al. (2023). Prolonged grief disorder in ICD-11 and DSM-5-TR. (PMC/NIH).
• RSPCA – Pet Bereavement Toolkit (resurse și ghid).
• RSPCA – rezultatele sondajului Pet Grief Survey 2025.
• Doka, K. J. – conceptul de „disenfranchised grief” (prezentare).