Frica de moarte este una dintre cele mai universale și mai profund refulate experiențe umane. Cercetările din psihologia terorii arată că o mare parte din comportamentele noastre cotidiene — de la ambiții profesionale la alegeri relaționale — sunt modelate, fără ca noi să conștientizăm, de anxietatea în fața propriei dispariții (Solomon, Greenberg & Pyszczynski, 2015). Volumul Confruntarea cu moartea, recent apărut la Editura Trei în colecția „Misterele inconștientului colectiv”, aduce în discuție tocmai ceea ce psihicul colectiv preferă să țină la distanță.
Un volum construit din experiențe personale, nu din teorii
Coordonat de dr. Luis Moris, analist jungian format la ISAP Zürich și doctor în studii psihanalitice la University of Essex, volumul reunește 14 eseuri scrise de 14 terapeuți jungieni din întreaga lume. Nu este o carte de teorie clinică. Este o colecție de mărturisiri — despre pierderi proprii, despre însoțirea pacienților muribunzi, despre cum apropierea morții schimbă felul în care un terapeut înțelege viața și practica terapeutică. Luis Moris mărturisește în introducere că a ezitat îndelung să inițieze un demers atât de intim, dar a constatat că, deși moartea are un rol central în psihologia jungiană, există surprinzător de puține lucrări care să arate concret cum o înfruntă în practică analiștii înșiși.
Rezultatul este un volum cu un efect neașteptat de blând. Tocmai pentru că nu evită subiectul, ci îl privește direct, el reușește să atenueze din anxietatea pe care moartea o produce atunci când rămâne nerostită. Această logică este confirmată și de cercetările lui Irvin Yalom, care a demonstrat în practica sa clinică și în scrierile sale că conștientizarea mortalității, departe de a produce paralizie, poate deveni un catalizator al unei vieți mai autentice (Yalom, 2008).
Paisprezece voci, paisprezece întâlniri cu moartea
Murray Stein, în pragul vârstei de 90 de ani, deschide volumul cu reflecții asupra Sinelui jungian, convocând repere culturale de la Lev Tolstoi la Faust pentru a căuta sens în „toamna vieții”. El nu scrie despre moarte ca despre un eveniment viitor, ci ca despre o prezență care reorganizează prioritățile. Convingerea sa, distilată dintr-o carieră lungă, este că sensul autentic vine din „contactul continuu și pe termen lung cu oamenii, într-o profunzime psihologică”, în care relațiile devin testul maturității psihice.
Susan Olson împarte cu cititorul trăirile din urma morții soțului ei și a închiderii cabinetului de terapie — două pierderi suprapuse, cu procese de doliu distincte. Ea vorbește despre costul psihic al negării durerii, despre energia emoțională pe care o consumă menținerea mecanismelor de apărare în fața pierderii. Și descrie, cu o delicatețe rară, seria de vise despre fiica sa decedată — vise care, timp de doi ani, „au modelat experiența suferinței” și au devenit, în cele din urmă, subiectul a două cărți publicate.
Ann Casement mută perspectiva dinspre experiența individuală spre cea colectivă, analizând modul în care societatea occidentală contemporană tratează moartea. Ea observă un paradox: cu cât tehnologia extinde speranța de viață și cu cât industria wellness promite tinereță fără limită, cu atât moartea devine mai interzisă în spațiul social. Cei aflați în pragul morții „sunt rugați să-și ducă existența mergând pe vârfurile degetelor de la picioare”, pentru a nu-i perturba pe cei vii. Cercetarea sa asupra celor 2.765 de „cafenele ale morții” din Marea Britanie — spații comunitare create pentru a oferi un loc în care moartea să poată fi discutată deschis — descrie, prin contrast, câtă nevoie există de recuperat un limbaj social al mortalității.
Doliul, negarea și visele ca loc de întâlnire
Costul psihologic al negării morții nu este o metaforă. Ernest Becker arăta, într-o lucrare devenită fundamentală în psihologie, că negarea mortalității stă la originea multor nevroze individuale și tensiuni colective: ea nu elimină anxietatea, ci o deghizează și o amplifică (Becker, 1973). Susan Olson ilustrează exact această dinamică prin propriile experiențe de doliu — inclusiv prin trauma pierderii tatălui, marcată de o tăcere de familie și socială care a prelungit și adâncit suferința.
Claire L. Costello aduce în volum perspectiva anilor petrecuți alături de pacienți muribunzi, inclusiv în contextul epidemiei SIDA. Ea descrie felul în care această apropiere prelungită de moarte generează, paradoxal, o compasiune și o capacitate de acceptare pe care le regăsește cu greu în afara cabinetului. Joseph Cambray explorează sincronicitatea și visele despre moarte ca forme de sens în absența reperelor simbolice tradiționale — o temă centrală pentru psihologia jungiană, care a tratat mereu moartea nu ca pe un fenomen pur biologic, ci ca pe o realitate psihică cu greutate proprie.
Jung însuși, citat de Luis Moris în introducerea volumului, nota că „moartea nu este un sfârșit, ci un țel și de aceea viața spre moarte începe de îndată ce a fost depășită amiaza vieții” (Jung, apud Moris, 2025). Această perspectivă, în care a doua jumătate a vieții este definită prin conștiința limitei, este filonul care leagă toate cele 14 eseuri.
Societatea care îngropă moartea în divertisment
Ann Casement observă o schizoidie profundă în relația colectivă cu moartea: pe de o parte, ea este eliminată din conversația social acceptabilă; pe de altă parte, moartea spectacol — violența din știri, catastrofele naturale transmise în prime time — este consumată voyeurist ca divertisment de seară. Această schizie nu este inofensivă. Psihologia terorii a documentat experimental că suprimarea conștientă a anxietății de moarte produce efecte inconștiente măsurabile, de la agresivitate crescută față de grupuri percepute ca diferite, până la adeziunea la ideologii rigide care promit nemurire simbolică (Solomon, Greenberg & Pyszczynski, 2015).
Anxietatea de moarte nu dispare prin tăcere. Ea se transformă, conform acestui cadru teoretic, în comportamente compensatorii — acumulare, hiperactivitate, nevoie de statut — care mimează o formă de permanență. Eseurile din Confruntarea cu moartea propun un traseu diferit: conștientizarea, în locul evitării, ca sursă de profunzime și de sens.
Ce poate face cititorul român cu această carte
Volumul nu este un ghid terapeutic și nu propune tehnici sau exerciții structurate. Este o formă de însoțire — lectura unui text scris de cineva care a stat, el însuși, în fața aceleiași experiențe. Această formă de mărturisire are valoare terapeutică proprie: normalizează ceea ce psihicul tinde să izoleze.
Pentru cititorii care traversează un doliu activ sau care simt o anxietate difuză în legătură cu moartea — proprie sau a celor apropiați —, contactul cu un psiholog cu formare în psihodinamica sau analiza jungiană poate complementa lectura. Colegiul Psihologilor din România pune la dispoziție un registru public al psihologilor autorizați, accesibil pe copsi.ro. Dacă suferința este mai acută sau este însoțită de izolare și pierdere a funcționării cotidiene, consultarea unui specialist rămâne recomandarea cea mai importantă.
Confruntarea cu moartea este disponibilă la Editura Trei și în librăriile partenere. Colecția „Misterele inconștientului colectiv” include și alte volume de referință pentru publicul interesat de psihologia jungiană.
Moartea nu este un subiect marginal al psihologiei — este, în mai multe tradiții clinice, punctul din care sănătatea mintală autentică devine posibilă. Volumul coordonat de Luis Moris nu rezolvă această realitate, dar o face mai locuibilă: o aduce la scara umană, acolo unde poate fi, în cele din urmă, privită.
Referinte
Bibliografie și resurse
Becker, E. (1973). The Denial of Death. Free Press.
Jung, C.G. (1960). The Soul and Death. În The Collected Works of C.G. Jung, Vol. 8: The Structure and Dynamics of the Psyche. Princeton University Press.
Kübler-Ross, E. (1969). On Death and Dying. Macmillan.
Moris, L. (coord.) (2025). Confruntarea cu moartea. Editura Trei.
Solomon, S., Greenberg, J., & Pyszczynski, T. (2015). The Worm at the Core: On the Role of Death in Life. Random House.
Yalom, I.D. (2008). Staring at the Sun: Overcoming the Terror of Death. Jossey-Bass.
Colegiul Psihologilor din România — registru public al psihologilor autorizați.
