Demența frontotemporală a atras atenția publică în ultimii ani, mai ales după anunțurile privind diagnosticul actorului Bruce Willis, în 2023, și al prezentatoarei TV Wendy Williams, în 2024. Deși expunerea mediatică a crescut, înțelegerea mecanismelor subtile ale bolii rămâne limitată.
Demența frontotemporală reprezintă aproximativ 5% din cazurile de demență și debutează de obicei la sfârșitul decadei a șasea sau în a șaptea decadă de viață. Această formă de demență afectează predominant comportamentul, personalitatea și capacitățile lingvistice.
Un simptom distinctiv al demenței frontotemporale, care o diferențiază de alte forme precum Alzheimer, este pierderea precoce a empatiei. Aceasta se manifestă printr-o scădere semnificativă a căldurii emoționale și a grijii față de cei dragi, afectând profund relațiile interpersonale și generând impresia unei transformări radicale a personalității pacientului.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, o echipă de cercetători de la Karolinska Institute, Universitatea Lund și Universitatea Umeå din Suedia a realizat un studiu comparativ între 28 de pacienți cu demență frontotemporală și 28 de persoane sănătoase.
Folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), cercetătorii au analizat activitatea cerebrală a participanților în timp ce priveau imagini cu mâini fie înțepate de ace, fie atinse cu bețișoare de vată. Acest test este consacrat pentru provocarea reacțiilor de compasiune și disconfort empatic.
La persoanele sănătoase, regiunile cerebrale implicate în monitorizarea semnalelor corporale interne – insula anterioară, cingulatul anterior și talamusul – au fost activate intens la vederea imaginilor dureroase. În schimb, la pacienții cu demență frontotemporală, activitatea acestor regiuni era semnificativ redusă. Mai mult, nivelul de activare cerebrală corespundea cu gradul de empatie evaluat de membrii familiei pacienților.
Înțelegerea empatiei și funcționarea creierului
Empatia are două dimensiuni principale: empatia emoțională (reacția la sentimentele altora) și empatia cognitivă (înțelegerea intențiilor celorlalți). Deși legate, ele pot exista independent. De exemplu, persoanele cu tulburare de personalitate antisocială pot avea empatie cognitivă, dar lipsesc de empatie emoțională, în timp ce persoanele cu autism prezintă adesea empatie emoțională, dar dificultăți în inferența intențiilor celorlalți.
Studiul a arătat că diminuarea activității în regiunile cerebrale responsabile de monitorizarea stării corporale este asociată în mod specific cu pierderea empatiei emoționale, evidențiind importanța acestor mecanisme în capacitatea noastră de a ne conecta emoțional cu ceilalți.
Perspective viitoare
Următorul pas în cercetare este investigarea modului în care fluxul de semnale corporale, esențiale pentru construirea sinelui interior, este alterat în demența frontotemporală și cum această modificare afectează empatia. Deși aproximativ 30% dintre cazuri sunt de origine genetică, cauzele exacte ale bolii rămân necunoscute.
În prezent, nu există un tratament curativ pentru demența frontotemporală. Totuși, datorită pacienților și familiilor lor care aleg să vorbească public despre experiențele lor, gradul de conștientizare crește, stimulând cercetările în domeniu.
Înțelegerea modului în care creierul procesează empatia în contextul demenței frontotemporale nu doar că poate îmbunătăți diagnosticarea precoce, dar poate, în viitor, să deschidă calea către terapii care să atenueze unele dintre efectele devastatoare ale acestei boli.
