În ultimii ani, terapia a devenit din ce în ce mai populară, fiind percepută ca un proces lipsit de riscuri. Însă, la fel ca orice alt tratament medical, psihoterapia poate avea efecte secundare, iar unele dintre acestea includ accentuarea simptomelor psihiatrice, creșterea anxietății și chiar formarea unor amintiri distorsionate.
Un studiu recent realizat de echipa condusă de Lawrence Patihis, lector senior în psihologie la Universitatea din Portsmouth, a analizat modul în care reevaluarea relației cu părinții, prin intermediul terapiei, poate modifica amintirile despre copilărie. Cercetările au arătat că reinterpretarea experiențelor din trecut poate influența nu doar percepțiile actuale despre părinți, ci și modul în care ne amintim emoțiile trăite în copilărie.
Cum ne afectează reevaluarea amintirilor
Studiile anterioare au demonstrat că, pe măsură ce gândirea oamenilor se schimbă, și amintirile emoționale se pot modifica. De exemplu, cercetătoarea Linda Levine a descoperit în 1997 că oamenii și-au reamintit în mod greșit emoțiile trăite în timpul retragerii lui Ross Perot din alegerile prezidențiale americane din 1992. În mod similar, Martin Safer a constatat în 2010 că unii oameni își reaminteau incorect cât de multă durere au simțit la moartea soțului sau soției, distorsiunea fiind influențată de percepțiile lor actuale asupra evenimentului.
În studiul realizat de Patihis și echipa sa, participanții au fost împărțiți în patru grupuri și li s-a cerut să scrie despre experiențe recente cu mama lor: un grup a scris despre momente pozitive, altul despre momente negative, iar celelalte două grupuri au avut sarcini neutre. Ulterior, au completat chestionare despre percepțiile lor actuale asupra mamei, dar și despre emoțiile din copilărie.
Rezultatele au arătat că reevaluarea mamei nu doar că le-a influențat sentimentele actuale, ci și amintirile despre emoțiile trăite în copilărie. Aceste descoperiri ridică semne de întrebare cu privire la efectele pe termen lung ale terapiilor care încurajează pacienții să reexamineze trecutul lor familial.
Când terapia modifică realitatea
Dacă o simplă reflecție asupra relației cu părinții poate schimba amintirile despre copilărie, ce se întâmplă atunci când un pacient petrece ani întregi în terapie, explorând în mod repetat trecutul? Această reevaluare profundă, uneori însoțită de interpretări negative sugerate de terapeut, poate duce la o reconstrucție a amintirilor, uneori în mod eronat.
„Dacă un terapeut spune în mod repetat lucruri de genul Wow, mama ta pare să fi fost foarte controlatoare, aceste remarci pot influența percepția pacientului și pot genera conflicte în familie”, explică Patihis. În unele cazuri, reevaluările negative pot cauza resentimente nejustificate, ruperea relațiilor și deteriorarea sănătății mintale a pacientului.
Reevaluarea pozitivă și riscurile ei
Pe de altă parte, reevaluarea părinților într-o lumină pozitivă poate avea și efecte benefice. Dacă un adolescent sau un adult tânăr și-a format o viziune distorsionată asupra copilăriei, terapia îl poate ajuta să înțeleagă mai bine sacrificiile și dragostea primită de la părinți. Acest proces poate îmbunătăți relațiile de familie și poate contribui la o mai bună sănătate emoțională.
Cu toate acestea, și această tendință poate avea riscuri. Dacă un pacient minimizează prea mult efectele negative ale educației primite, poate ajunge să repete aceleași greșeli cu propriii copii. Astfel, reevaluarea trecutului trebuie să fie echilibrată și ghidată de fapte, nu doar de emoții.
Ce ar trebui să știe pacienții despre efectele terapiei?
Patihis susține că pacienții ar trebui informați despre modul în care terapia poate influența memoria și percepțiile asupra trecutului. De asemenea, terapeuții ar trebui să fie conștienți de distorsiunile memoriei și să evite formulările care pot induce interpretări subiective.
Cercetările asupra amneziei infantile sugerează că oamenii își amintesc foarte puțin din primii ani de viață, ceea ce îi face vulnerabili la reinterpretări ale acestei perioade. Din acest motiv, este esențial ca procesul terapeutic să fie unul echilibrat și bazat pe fapte obiective.
Concluzie
Terapia este un instrument puternic pentru autocunoaștere și vindecare, dar nu este lipsită de riscuri. Reevaluarea relațiilor din copilărie poate fi benefică în unele cazuri, dar și periculoasă dacă duce la formarea unor amintiri distorsionate. Pacienții trebuie să fie informați despre aceste efecte, iar terapeuții ar trebui să aibă o abordare echilibrată, care să încurajeze analiza critică și nu doar reinterpretarea emoțională a trecutului.
„Este mai bine să fim cât mai exacți în evaluarea trecutului nostru, pentru a putea trăi o viață conștientă și împlinită”, concluzionează Patihis.
