Un studiu inovator realizat la Universitatea din California, Davis, a identificat grupuri specifice de celule din amigdala cerebrală, o regiune-cheie pentru procesarea emoțiilor. Cercetătorii speră ca prin cartografierea structurii celulare și genetice a amigdalei la oameni și primate să dezvolte abordări noi și personalizate pentru tratarea afecțiunilor mintale. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în American Journal of Psychiatry.
Amigdala, o structură mică situată adânc în lobul temporal, joacă un rol central în procesarea emoțiilor, în special a reacțiilor de frică și stres. Această parte a creierului reglează reacțiile emoționale la stimuli diferiți, influențând modul în care răspundem la situații periculoase. Datorită rolului său, amigdala a fost adesea studiată în contextul unor afecțiuni precum anxietatea, depresia și tulburările de spectru autist.
Provocările în tratarea tulburărilor asociate amigdalelor
Deși amigdala este esențială pentru înțelegerea sănătății emoționale, tratarea afecțiunilor legate de această regiune a fost dificilă din cauza complexității sale. Amigdala conține mai multe tipuri de celule, fiecare având funcții și modele unice de exprimare genetică care influențează reacția la stimuli.
Studiile anterioare s-au concentrat fie pe întreaga amigdala ca unitate funcțională, fie pe modele animale, trecând cu vederea diferențele celulare specifice. Această abordare generalizată poate limita eficacitatea tratamentelor, întrucât nu se adresează direct tipurilor specifice de celule implicate în disfuncțiile emoționale.
Pentru a depăși aceste limitări, cercetătorii au folosit secvențierea ARN-ului din nucleul unic, o tehnologie care permite analiza activității genetice a fiecărei celule. Eșantionul de studiu a inclus șase subiecți post-mortem, trei oameni și trei maimuțe rhesus, aceste primate având structuri ale amigdalei și modele de exprimare genetică similare cu cele ale oamenilor.
Rezultatele studiului: roluri diferite ale celulelor din amigdala
Cercetătorii au analizat două regiuni specifice din amigdala: amigdala centrală, bogată în neuroni inhibitori implicați în răspunsul la frică, și amigdala ventrolaterală, care conține în principal neuroni excitatori asociați cu învățarea emoțională. Analizând genele active din aceste regiuni, cercetătorii au identificat mai multe grupuri de celule cu expresii genetice comune, fiecare grup având probabil roluri specifice în funcțiile amigdalei.
În amigdala centrală, s-a observat o concentrație mai mare de neuroni inhibitori, ceea ce sugerează un rol important în reglarea reacțiilor emoționale. În contrast, amigdala ventrolaterală a prezentat mai mulți neuroni excitatori, implicați în procesarea memoriei emoționale.
Legătura dintre tipurile de celule și tulburările neuropsihice
Una dintre descoperirile notabile a fost identificarea unui grup specific de celule din amigdala ventrolaterală cu markeri genetici asociați cu tulburările de spectru autist. În amigdala centrală, un alt grup de celule a prezentat expresii ridicate ale genelor asociate cu anxietatea și depresia. Aceste celule intercalate acționează ca „paznici” pentru semnalele din amigdala și ar putea oferi o bază biologică pentru dezvoltarea unor noi tratamente pentru aceste afecțiuni.
„Am fost surprinși să identificăm celulele intercalate ca fiind deosebit de importante pentru anxietate,” a explicat Fox. „Studiile pe rozătoare au arătat că aceste celule mici sunt esențiale pentru procesarea amenințărilor, dar știm foarte puține despre ele la oameni și alte primate.”
Limitări și direcții viitoare de cercetare
Cu toate că rezultatele sunt promițătoare, studiul prezintă și limitări. Eșantionul a fost mic și a inclus doar subiecți de sex masculin, astfel încât diferențele bazate pe sex în structura și funcția amigdalei nu au fost capturate. Cercetările viitoare ar putea explora aceste variații în eșantioane mai mari și mai diversificate.
„Această cercetare este de avangardă și trebuie să fim precauți înainte de a trage concluzii definitive,” a subliniat Fox. „Complexitatea creierului sugerează că nu există un leac universal pentru tulburările complexe. În schimb, eforturile noastre trebuie să vizeze identificarea unor tratamente care pot ajuta chiar și o mică parte din cei care suferă.”
Acest studiu deschide noi căi pentru investigarea tulburărilor cerebrale printr-o cartografiere mai clară a structurii celulare a amigdalei și stabilește o fundație pentru cercetări viitoare care să analizeze mai detaliat tipurile de celule și funcțiile acestora.
