Un studiu recent publicat în Psychiatry Research: Neuroimaging aduce noi perspective asupra modului în care creierul influențează ruminația, un tipar mental des întâlnit în depresie.
Cercetătorii au descoperit că persoanele care tind să rumineze prezintă diferențe structurale într-o regiune a creierului numită precuneus, strâns legată de alte zone ale creierului implicate în memorie, atenție și focalizare pe sine. Aceste constatări sugerează că ruminația din depresie poate rezulta din interacțiunea diferitelor rețele cerebrale, mai degrabă decât din activitatea unor regiuni izolate ale creierului.
Ruminația – gândurile repetate, focalizate pe experiențe negative – este o trăsătură comună în depresie, înrăutățind adesea starea generală. Deși cercetările anterioare au indicat anumite regiuni cerebrale asociate cu simptomele depresiei, acest studiu își propune să clarifice ce zone specifice ale creierului sunt legate de ruminație, ajutând astfel la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente, mai ales pentru persoanele cu episoade severe de ruminație.
„Majoritatea oamenilor sunt familiarizați cu ruminația, atunci când nu mai reușesc să scape de aceleași gânduri negative, cel mai adesea despre amintiri sau situații nefericite,” spune autorul studiului, Niall W. Duncan, profesor asociat la Institutul de Conștiință, Minte și Creier de la Universitatea de Medicină Taipei. “Acest tip de gândire negativă este un simptom comun al depresiei, așa că înțelegerea cauzelor sale poate ajuta la găsirea unor modalități prin care oamenii să își poată controla aceste tipare de gândire.”
Metodologia studiului: grupuri de persoane cu depresie și controale sănătoase
Studiul a analizat datele de la 32 de persoane cu tulburare depresivă majoră și le-a comparat cu un grup de control de 69 de participanți sănătoși. Toți participanții au efectuat scanări detaliate ale creierului prin rezonanță magnetică structurală (RMN), care oferă imagini de înaltă rezoluție ale structurii cerebrale, în special ale materiei cenușii, ce joacă un rol cheie în funcțiile cognitive, inclusiv memoria și reflecția asupra propriei persoane. În plus, participanții au completat un chestionar privind tendințele lor de ruminație, ceea ce a oferit o măsură cantitativă a cât de mult se concentrează pe gânduri repetitive, negative.
Principalele constatări: legătura între precuneus și ruminație
Rezultatele au arătat că, deși persoanele cu depresie aveau un volum mai mare de materie cenușie în cortexul prefrontal dorsolateral, această zonă nu era corelată cu ruminația. “Ne așteptam să vedem modificări ale materiei cenușii în cortexul frontal lateral și să existe o legătură cu ruminația raportată de participanți”, explică Duncan. “Deși am observat schimbările preconizate în această zonă, ele nu erau asociate cu ruminația. În schimb, am descoperit o legătură în partea din spate a creierului, ceea ce ne-a surprins, dar a devenit mai clar atunci când am analizat modul în care aceste părți ale creierului sunt conectate între ele.”
Ruminația s-a dovedit a fi corelată cu proprietăți structurale din precuneusul drept, parte a rețelei implicite, care este activă în momentele de introspecție, imaginație sau procesare a amintirilor. Analiza a relevat că participanții cu niveluri mai ridicate de ruminație aveau o suprafață mai mică în precuneusul drept, sugerând că această regiune a creierului joacă un rol specific în favorizarea gândurilor repetitive asociate cu ruminația.
Implicații și concluzii
Studiul sugerează că ruminația poate rezulta dintr-o interacțiune la nivel de rețea, unde modificările structurale din precuneus afectează alte regiuni conectate, ducând la tipare de gândire repetitive. “Constatările noastre se potrivesc cu o schimbare generală în modul în care privim creierul,” spune Duncan. “A fost comun să privim creierul ca având regiuni specifice pentru anumite funcții, dar probabil este mai corect să considerăm creierul ca un sistem complet, unde toate părțile trebuie să colaboreze.”
Studiul include însă și limitări: “Este important de remarcat că persoanele din studiul nostru erau mai în vârstă și aveau depresie de mult timp,” adaugă Duncan. “Aproape toți luau medicamente pentru depresie, așa că rezultatele ar putea să nu fie aplicabile celor care au dezvoltat depresia recent.”
Cercetările viitoare ar putea explora modul în care rețelele cerebrale legate de ruminație se dezvoltă în timp și dacă intervențiile timpurii pot preveni modificările structurale cerebrale la cei cu depresie.
Studiul, intitulat Structural alterations in a rumination-related network in patients with major depressive disorder, a fost realizat de Paul Z. Cheng, Hsin-Chien Lee, Timothy J. Lane, Tzu-Yu Hsu și Niall W. Duncan.
