Social media și atenția copiilor: cum contribuie rețelele la creșterea diagnosticului de ADHD

Ramaneti la curent

Cititi cele mai recente articole si subiecte publicate

Revoluția digitală a transformat profund viața de zi cu zi, dar acest proces nu a fost planificat sau controlat. Copiii și adolescenții au devenit, practic, cei mai expuși participanți ai unui experiment global despre care abia începem să înțelegem consecințele.

În același timp, diagnosticările de tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) cresc la nivel mondial. De aici apare o întrebare firească: poate utilizarea tot mai intensă a dispozitivelor digitale, în special a rețelelor sociale, să joace un rol în acest fenomen?

Această întrebare se află în centrul unui studiu realizat de o echipă de cercetători condusă de prof. dr. Torkel Klingberg, profesor de neuroștiințe cognitive la Karolinska Institutet, și de Samson Nivins, cercetător postdoctoral în cadrul departamentului de Sănătatea Femeii și Copilului.

Un studiu longitudinal pe peste 8.000 de copii

Pentru a explora legătura dintre mediul digital și atenția copiilor, cercetătorii au urmărit peste 8.000 de copii din Statele Unite, de la aproximativ 10 ani până la 14 ani. Pe parcursul acestor ani, le-au analizat obiceiurile digitale și au grupat timpul petrecut în trei categorii principale:

• gaming (jocuri video),
• TV/video (de exemplu, YouTube sau platforme de streaming),
• social media (TikTok, Instagram, Snapchat, X, Messenger, Facebook și alte aplicații similare).

Părinții au completat chestionare privind cele două simptome centrale ale ADHD:

• inatenția (dificultăți de concentrare, uitare, „absență cu gândul”),
• hiperactivitatea/impulsivitatea (agitație, dificultăți de stat locului, reacții impulsive).

Important, analiza statistică a ținut cont de factori care ar fi putut distorsiona rezultatele, precum:

• risc genetic pentru ADHD,
• veniturile familiei,
• nivelul inițial al simptomelor de atenție și hiperactivitate.

Astfel, cercetătorii au putut observa nu doar corelații simple, ci și cum evoluează atenția copiilor în timp, în funcție de tipul de activitate digitală.

Ce au descoperit cercetătorii: social media, nu gamingul sau TV-ul, prevede inatenția

Rezultatul central al studiului este surprinzător pentru mulți părinți, dar foarte clar la nivel științific:

• Utilizarea social media a fost asociată cu o creștere treptată a inatenției de-a lungul anilor.
• Gamingul și vizionarea de clipuri sau TV nu au avut același efect.

Cu alte cuvinte, nu toate ecranele sunt la fel din punctul de vedere al riscului pentru atenție.

Cercetătorii au testat și ipoteza inversă: poate că, de fapt, copiii care sunt deja mai neatenți ajung să folosească mai mult social media, pentru că trec ușor de la un stimul la altul. Rezultatele au arătat însă că direcția relației este predominant într-un singur sens: timpul petrecut pe social media prezicea inatenție mai mare în viitor, nu invers.

Efectul la nivel individual nu a fost uriaș. Nu este vorba despre un copil cu atenție complet normală care, din cauza social media, devine brusc un caz clar de ADHD. Însă, explică prof. dr. Torkel Klingberg, dacă întreaga populație devine treptat mai neatentă, mulți copii se pot apropia sau trece peste pragul diagnostic, ceea ce poate contribui la creșterea numărului de cazuri identificate în sistemele de sănătate și educație.

Autorii au propus un exemplu teoretic: o creștere cu o oră a timpului mediu petrecut pe social media la nivel de populație ar putea duce, în medie, la o creștere cu aproximativ 30% a diagnosticului de ADHD. Este o simplificare, desigur, pentru că diagnosticele depind de mulți alți factori, dar ilustrează modul în care un efect moderat la nivel individual poate deveni semnificativ la nivel societal.

De ce este social media diferită de gaming sau TV?

Un mesaj esențial al cercetării este că nu putem vorbi despre un efect negativ „general” al ecranelor. Dacă toate formele de timp petrecut la ecran ar avea același impact, am fi observat efecte similare și pentru jocurile video sau pentru vizionarea de conținut video.

Faptul că aceste activități nu au fost asociate cu o creștere a inatenției ne permite să punem sub semnul întrebării două idei foarte răspândite:

• că „orice ecran strică atenția”,
• că „toate mediile digitale produc lovituri constante de dopamină” care „distrug” capacitatea de concentrare.

Ca neurocercetători, autorii propun o explicație plauzibilă:

• Social media introduce distrageri permanente. Notificări, mesaje, reacții, un flux nesfârșit de conținut scurt – toate fragmentează atenția și o împiedică să rămână stabilă pe o singură sarcină.
• Chiar dacă nu apare un mesaj în acel moment, doar gândul că „poate a venit ceva” devine o distragere mentală.

Dacă acest tip de fragmentare a atenției se repetă nu doar zile, ci luni și ani, este plauzibil să apară efecte pe termen lung.

Pe de altă parte, gamingul, spun autorii, are câteva caracteristici diferite:

• este de obicei practicat în sesiuni delimitate (de exemplu o oră de joc), nu „puțin câte puțin” pe parcursul întregii zile,
• presupune un focalizaj constant pe o singură sarcină: jocul în sine, cu obiective clare și reguli coerente.

Asta nu înseamnă că orice joc video este benefic sau neutru, dar indică faptul că profilul de risc pentru atenție nu este identic între gaming și social media.

Cum a explodat timpul petrecut pe social media în ultimii 20 de ani

Autorii atrag atenția că, în urmă cu două decenii, rețelele sociale aproape că nu existau. Astăzi, adolescenții ajung ușor la patru–cinci ore de social media pe zi, iar o pondere importantă declară că sunt „aproape permanent online”.

Datele Pew Research Center arată că procentul adolescenților din SUA care afirmă că sunt „aproape constant online” a crescut de la aproximativ 24% în 2014–2015 la circa 46% în 2024–2025.

Dacă punem cap la cap aceste tendințe:

• social media pare să crească în timp inatenția,
• timpul petrecut pe social media a crescut masiv,

este plauzibil ca rețelele sociale să explice o parte semnificativă din creșterea diagnosticului de ADHD în ultimii 10–15 ani – fără a fi singurul factor implicat.

„Attention gap”: este creșterea diagnosticului doar o chestiune de conștientizare?

Unii specialiști susțin că numărul mai mare de diagnostice de ADHD reflectă, în principal, o conștientizare mai bună și o stigmatizare mai mică: părinții cer ajutor mai repede, profesorii recunosc mai bine simptomele, iar sistemele de sănătate au criterii mai clare.

Autorii studiului recunosc că aceasta este, probabil, o parte importantă a imaginii. Însă atrag atenția că acest argument nu exclude și o creștere reală a nivelului de inatenție la nivel de populație.

În plus, unele cercetări care susțin că simptomele de inatenție „nu au crescut”:

• analizează perioade de timp care preced utilizarea masivă a smartphone-urilor,
• sau includ copii prea mici pentru a avea un telefon personal și conturi active pe rețele sociale.

În interpretarea lui Torkel Klingberg și Samson Nivins, merită să vorbim nu doar despre un „diagnostic gap”, ci și despre un posibil „attention gap”: o distanță tot mai mare între mediul în care cresc copiii și capacitatea creierului lor de a face față unui bombardament continuu de stimuli.

Răspunsuri la nivel de politici publice: exemplul Australiei

Dacă social media contribuie la creșterea inatenției și, implicit, la creșterea diagnosticului de ADHD, ce putem face la nivel de societate?

Unele țări au început să testeze răspunsuri legislative.

• În Statele Unite, majoritatea platformelor prevăd deja, în termeni și condiții, o vârstă minimă de 13 ani pentru crearea unui cont, însă aceste limite sunt ușor de ocolit în practică.
• Australia a mers mult mai departe: prin Online Safety Amendment (Social Media Minimum Age) Act 2024, adoptată la final de 2024, țara introduce un cadru de vârstă minimă pentru social media, obligând platformele să ia măsuri rezonabile pentru a împiedica persoanele sub 16 ani să dețină conturi, începând cu 10 decembrie 2025.

Legea nu prevede sancțiuni pentru copii sau părinți, dar impune penalități semnificative pentru companiile care nu respectă obligația de a verifica vârsta sau de a limita accesul utilizatorilor sub 16 ani.

Australia devine astfel un laborator la scară națională: în următorii ani, vom putea observa dacă o astfel de reglementare duce la:

• scăderea timpului petrecut de adolescenți pe social media,
• îmbunătățirea indicatorilor de sănătate mintală și funcționare școlară,
• efecte secundare nedorite (de exemplu migrarea către platforme mai puțin reglementate).

Klingberg și Nivins sugerează că este posibil ca restul lumii să urmeze exemplul Australiei, dacă datele vor arăta un beneficiu clar pentru sănătatea copiilor.

Ce putem face acum: pași concreți pentru părinți și educatori

Dincolo de legislație, fiecare familie și fiecare școală au un rol esențial. Studiul nu cere renunțarea la tehnologie, ci utilizarea ei mai conștientă și diferențiată.

1. Atenție la social media, nu doar la „timpul de ecran”

În loc să numărăm la grămadă toate minutele de ecran, este util să ne uităm în detaliu:

• câte ore sunt petrecute în social media,
• cât de fragmentat este timpul (3–5 minute din oră, dar de zeci de ori pe zi),
• dacă există dificultăți vizibile de concentrare după perioade de scroll prelungit.

Pentru mulți copii, limitarea clară a social media (și nu a tuturor ecranelor) poate avea un impact mai mare decât o regulă generală vagă.

2. Amânarea accesului și stabilirea unor limite clare

Chiar dacă legea nu impune acest lucru în toate țările, familiile pot decide:

• amânarea momentului în care copilul își face primul cont de social media,
• stabilirea unor intervale precise pentru folosire (de exemplu 30–60 de minute după școală),
• „zone fără social media”: la masă, înainte de culcare, în timpul temelor.

O diferență importantă este între un copil care își verifică telefonul de 20–30 de ori pe zi și unul care își concentrează folosirea într-un interval clar delimitat.

3. Modele pozitive din partea adulților

Copiii observă nu doar regulile impuse, ci și comportamentul adulților. Dacă părinții sau profesorii își verifică constant telefonul în timpul meselor, al discuțiilor sau chiar al orelor, mesajul implicit este că notificările sunt mereu prioritare.

Un pas simplu, dar puternic, este ca adulții să își asume, la rândul lor:

• momente fără telefon,
• reguli comune pentru toți în anumite contexte (mese, activități de familie, excursii).

4. Alternative care hrănesc atenția susținută

În loc să ne limităm la interdicții, este esențial să oferim și alternative atractive:

• sport și mișcare regulată,
• activități creative (muzică, desen, teatru, bricolaj),
• jocuri de societate și lectură,
• proiecte care cer perseverență (construcții, proiecte STEM, pasiuni pe termen lung).

Aceste activități nu sunt doar „timp fără ecrane”, ci moduri de a antrena atenția susținută, exact abilitatea pe care social media tinde să o fragmenteze.

5. Evaluarea și sprijinul specializat, când este nevoie

Dacă un copil:

• are dificultăți persistente de concentrare,
• își pierde mereu lucrurile, uită instrucțiuni simple,
• are rezultate școlare în scădere,
• sau pare copleșit emoțional de cerințele de zi cu zi,

este important să discutăm cu un medic de familie, psiholog sau psihiatru de copii. Studiile de tipul celui condus de Klingberg și Nivins oferă un context, dar nu pot înlocui o evaluare clinică individuală.

Concluzie: nu demonizăm tehnologia, dar nici nu ignorăm datele

Studiul realizat de prof. dr. Torkel Klingberg și Samson Nivins nu spune că „tehnologia este rea” sau că „toți copiii care folosesc social media vor avea ADHD”.

Ce ne transmite, însă, cu destul de multă claritate este că:

• social media are un profil de risc distinct pentru atenția copiilor,
• efectele individuale pot fi moderate, dar la nivel de populație pot deveni semnificative,
• creșterea explozivă a timpului petrecut pe rețelele sociale reprezintă un factor plauzibil în creșterea diagnosticelor de ADHD din ultimii ani,
• nu este vorba despre „efectul oricărui ecran”, ci despre un anumit tip de design digital bazat pe întreruperi continue și recompense sociale rapide.

În fața acestui „experiment” global, avem de ales între a ne preface că nu vedem datele sau a le folosi pentru a regândi regulile, obiceiurile și politicile publice. Părinții, profesorii, medicii și legiuitorii au un punct comun: cu toții vor, în fond, același lucru – un mediu digital care să sprijine, nu să submineze, dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

Ramaneti la curent

Cititi cele mai recente articole si subiecte publicate