Tulburarea factice este una dintre cele mai neînțelese și totodată grave afecțiuni psihice, a cărei complexitate o plasează în aceeași categorie cu tulburările majore precum schizofrenia sau tulburarea bipolară. Definitorie pentru această tulburare este capacitatea persoanei afectate de a-și fabrica, în mod deliberat, simptome de boală – fie fizică, fie psihică – fără un câștig exterior clar, cum ar fi bani sau privilegii.
Ceea ce își dorește, în schimb, este un rol: acela de pacient. O poziție care aduce cu sine atenție, îngrijire, compasiune și protecție.
Minciuna ca mecanism de supraviețuire
Potrivit dr. Marc Feldman – expert internațional în înșelătoria medicală și autorul volumului Ce n-aș da să fiu bolnav –, persoanele cu tulburare factice își provoacă deliberat suferința pentru a răspunde unei nevoi emoționale adânci. Aceștia nu doar simulează, ci și manipulează mediul pentru a crea un context convingător: provoacă febră, își induc infecții, mimează simptome psihiatrice sau chiar sabotează starea de sănătate a altora, inclusiv a copiilor sau animalelor de companie aflate în grija lor.
Spre deosebire de o tulburare psihosomatică, în care simptomele apar involuntar, sau de simulare (malingering), în care scopul este un beneficiu clar, cum ar fi evitarea unei pedepse sau obținerea unui concediu medical, tulburarea factice are o motivație internă, greu de detectat și și mai greu de tratat.
„Poate într-o zi lumea va înțelege…”
În cartea sa publicată în colecția Psihologia pentru toți la Editura Trei, Feldman oferă o perspectivă umanizantă asupra unei tulburări profund stigmatizante. Relatările pacienților sunt cutremurătoare: „Uneori îmi vine să mă omor”, mărturisește o pacientă care s-a supus voluntar la teste și intervenții medicale invazive doar pentru a fi „crezută”.
Multe dintre persoanele care suferă de această tulburare provin din medii abuzive sau au trăit în copilării marcate de neglijență. Astfel, boala inventată devine un limbaj – un strigăt de ajutor. În lipsa recunoașterii, acești oameni rămân captivi într-un ciclu de suferință autogenerată.
Un ghid pentru specialiști, o revelație pentru public
Feldman avertizează că majoritatea profesioniștilor din sănătate se vor confrunta, la un moment dat, cu un astfel de caz – chiar dacă nu își vor da seama. Cartea sa este scrisă pentru ambele categorii de public: oferă o analiză riguroasă pentru clinicieni, dar și o serie de relatări accesibile și pline de empatie pentru cititorii obișnuiți.
Printre subiectele tratate se numără și cazuri rare, precum cel al unei femei care și-a înfometat câinele și a inventat simptome pentru a obține atenția veterinarilor. Acest comportament poartă denumirea de „tulburare factice impusă altuia” (cunoscută anterior ca „sindromul Munchausen by proxy”).
De la studii de caz la televiziune
Activitatea lui Feldman a fost prezentată în peste 200 de articole, iar autorul a fost invitat în emisiuni precum Good Morning America, 20/20, CNN sau Discovery Health, contribuind la popularizarea subiectului în rândul publicului larg. De asemenea, a făcut parte din comitetul de consultanță pentru elaborarea criteriilor DSM-5 în ceea ce privește această tulburare.
Ajutorul vine din sănătatea mintală
Diagnosticul corect nu se află în laboratoarele de analize, ci în cabinetele de psihiatrie și psihoterapie. De aceea, cartea lui Feldman – scrisă împreună cu Gregory Yates – subliniază un adevăr esențial: tratamentul nu constă în investigații medicale, ci în recunoașterea și adresarea nevoilor emoționale profunde care determină comportamentul.
În final, Ce n-aș da să fiu bolnav este o pledoarie pentru empatie, înțelegere și intervenție psihologică timpurie. Într-o lume care pune accent pe dovezi și rezultate, această carte ne reamintește cât de adânci pot fi rănile invizibile – și cât de mult bine putem face atunci când alegem să le vedem cu adevărat.
