Pentru mulți dintre noi, primele amintiri sunt doar frânturi: o bucătărie luminată de soare, o jucărie preferată, o rană minoră care a durut atunci, dar care acum e doar o poveste. Totuși, recent, o discuție cu un prieten care susținea că își amintește clar o călătorie cu mașina pe când avea doar 18 luni mi-a stârnit curiozitatea: este amnezia copilăriei un fenomen universal?
Ce este amnezia copilăriei și cum diferă de amnezia infantilă?
Sarah Power, cercetător postdoctoral în Departamentul de Psihologie a Dezvoltării de la Max Planck Institute for Human Development, studiază memoria timpurie la rozătoare și oameni. Ea subliniază că termenii de „amnezie infantilă” și „amnezie a copilăriei” au fost folosiți adesea interschimbabil. Totuși, Power preferă să le diferențieze:
✅ Amnezia infantilă: se referă la lipsa de amintiri înainte de vârsta de trei ani – amintiri considerate ireversibile.
✅ Amnezia copilăriei: se referă la amintirile vagi și incomplete dintre trei și șase ani.
Studiile pe rozătoare au arătat că puii pot înregistra amintiri, dar nu le pot accesa mai târziu. Alte cercetări au descoperit că modificarea anumitor proteine din creier la șoareci permite accesarea acestor amintiri și influențarea comportamentului.
Amintiri false și cum ne păcălim singuri
La oameni, problema e mai complexă. Putem confunda amintirile proprii cu poveștile spuse de părinți sau cu fotografii văzute des. „Dacă vezi o fotografie de la a doua ta aniversare sau părinții îți povestesc des un eveniment, poți crea o amintire falsă,” explică Power. Repetarea poveștii întărește senzația că acea amintire este reală.
Cum cercetează oamenii de știință memoria timpurie?
Pentru a studia cum se formează amintirile la copii, Power a creat un spațiu special de joacă în laborator. Prin proiecții pe pereți, camera se transformă într-o junglă sau într-un regat subacvatic, iar un obiect este ascuns în una din patru cutii. La următoarea vizită, copiii sunt testați pentru a vedea dacă își amintesc unde era ascuns obiectul.
Pentru a evita contaminarea memoriei cu experiențe externe, Power a conceput jucării și scenarii originale. Ea plănuiește să recruteze 360 de copii cu vârste între 18 și 24 de luni pentru a observa cât durează amintirile episodice și când încep să apară.
Un studiu anterior pe copii între trei și nouă ani a arătat că cei mai mici își amintesc aproximativ 60% din evenimentele povestite cu părinții la vârsta de trei ani. La opt-nouă ani, rata scade la 40%. În plus, felul în care părinții povestesc evenimentele contează: discuțiile interactive, care le permit copiilor să adauge detalii, îmbunătățesc semnificativ retenția memoriei.
De ce uităm copilăria timpurie?
Întrebarea rămâne de ce creierul nostru „uită” această perioadă. Unele specii, precum rozătoarea degu, nu prezintă amnezie infantilă și vin pe lume pregătite să facă față provocărilor. La oameni, Power sugerează că amnezia infantilă ar putea reprezenta un „buton de reset” care ne ajută să facem tranziția de la dependența de părinți la independență.
Folosind electroencefalografia, Power va analiza semnalele electrice din creierul copiilor pentru a înțelege mai bine cum se formează și cum dispar aceste amintiri. Un alt studiu recent cu imagistică fMRI a arătat că bebelușii sub trei ani pot forma amintiri, chiar dacă nu pot explica asta mai târziu. Aceasta sugerează că memoria există, dar accesarea ei devine imposibilă pe măsură ce creierul se dezvoltă.
Ce ne poate învăța viitorul?
Studiul condus de Power, care se va încheia anul acesta, ar putea aduce răspunsuri despre momentul exact în care se încheie amnezia infantilă și cum putem sprijini copiii în a-și forma amintiri puternice și clare. Până atunci, rămânem cu fragmentele acelei bucătării luminate de soare, a jucăriilor colorate și a viselor de demult.
Referinte
Sarah Power, Max Planck Institute for Human Development
