Cât de importantă este asemănarea în cuplu? Ce arată studiile despre personalitate și compatibilitate

Expresii precum „opusele se atrag” sau „cine se aseamănă, se adună” circulă frecvent atunci când vine vorba despre relații. Probabil ai întâlnit cupluri care par făcuți unul pentru celălalt – aceleași gusturi, aceleași replici, aceleași preferințe culinare. La fel de bine, poate cunoști perechi longevive care par complet diferite: unul introvertit, celălalt sociabil, unul matinal, celălalt activ noaptea. În multe cazuri, oamenii pot fi asemănători într-un aspect și diferiți în altele. Dar ce spune cercetarea psihologică despre efectul acestor asemănări asupra relației?

Similaritate sau complementaritate?

Cercetările în psihologia personalității au arătat că anumite trăsături, precum stabilitatea emoțională sau conștiinciozitatea, sunt asociate constant cu o satisfacție relațională mai mare. Însă efectul similitudinii dintre parteneri este mai greu de evaluat.

Un concept des întâlnit este „asortarea asortativă” – tendința oamenilor de a alege parteneri cu trăsături similare. Această alegere intuitivă are sens: similaritatea poate favoriza înțelegerea reciprocă, reduce conflictele și sprijină obiective comune. Astfel de asemănări sunt bine documentate în domenii precum valorile politice sau stilul de viață. Dar se extinde acest tipar și la trăsăturile de personalitate?

Trăsături generale vs. adaptări caracteristice

Majoritatea studiilor de până acum s-au concentrat pe modelul Big Five al trăsăturilor de personalitate: deschidere, conștiinciozitate, extraversie, agreabilitate și nevrotism. Însă aceste trăsături oferă doar o imagine generală. În realitate, personalitatea are mai multe niveluri.

Cercetătorii Linh L. Nguyen și Moin Syed au explorat și nivelul „adaptărilor caracteristice” – obiceiuri, motivații, stiluri de rezolvare a conflictelor, încredere în partener – trăsături concrete și aplicate în viața de zi cu zi.

În două grupuri – cupluri la începutul relației (sub 12 luni) și cupluri aflate în primii ani de parentalitate – s-a observat că asemănările în aceste caracteristici adaptative (nu neapărat în trăsăturile generale) erau semnificativ mai prezente și mai relevante pentru calitatea relației.

Diferențele pot avea și ele un rol

Există și trăsături unde diferențele par să funcționeze mai bine. De exemplu, partenerii care diferă în ceea ce privește volatilitatea emoțională pot forma un echilibru – unul stabilizându-l pe celălalt. În schimb, doi parteneri cu tendințe accentuate spre iritabilitate sau anxietate ar putea amplifica tensiunile și instabilitatea relației.

Un aspect interesant a fost faptul că oamenii tind să își perceapă partenerii ca fiind mai asemănători lor decât sunt în realitate. Percepțiile comune – mai ales legate de trăsături emoționale – pot contribui la o senzație de compatibilitate, chiar dacă diferențele reale sunt mai mari.

Similaritatea nu garantează fericirea

Cercetătorii au analizat dacă asemănările în trăsături contribuie efectiv la satisfacția în relație. Rezultatele au fost surprinzătoare: după ce s-au controlat influențele individuale ale fiecărei trăsături asupra satisfacției, nu s-a mai găsit o legătură semnificativă între asemănarea de personalitate și calitatea relației.

Asta nu înseamnă că similaritatea nu contează deloc. Poate avea un rol în faza de început a unei relații, dar pe termen lung, alte aspecte devin mai importante.

Emoțiile sincronizate contează mai mult

Un alt studiu realizat de aceiași autori a analizat modul în care fluctuațiile zilnice ale stărilor emoționale influențează satisfacția în cuplu. Participanții au completat chestionare de cinci ori pe zi, timp de o săptămână, despre stările lor și ale partenerilor.

Descoperirea cheie? Când partenerii trăiau simultan emoții pozitive – bucurie, entuziasm, entuziasm față de o veste bună – satisfacția relațională era mai mare. Aceste momente comune de conexiune emoțională păreau să aibă mai multă greutate decât asemănările în trăsături generale.

Ce înseamnă toate acestea pentru relațiile reale?

Concluziile cercetătorilor oferă o perspectivă reconfortantă pentru cuplurile care nu se simt foarte asemănătoare. Diferențele de personalitate nu înseamnă automat incompatibilitate. Relațiile de succes nu se bazează doar pe cât de bine ne potrivim „pe hârtie”, ci pe cum ne sprijinim, cum împărtășim momente și cum creștem împreună.

Pentru cuplurile care sunt similare, este posibil ca această apropiere să fi contribuit la atracția inițială. Însă pentru fericirea pe termen lung, contează mai mult calitatea conexiunii emoționale și felul în care partenerii își înțeleg și susțin nevoile.