Ai văzut vreodată forme de animale, chipuri sau obiecte în nori, pete de pe pereți sau marmura unei podele? Felicitări: ai experimentat pareidolia, fenomenul prin care creierul uman percepe modele familiare în stimuli aleatori. Mult timp considerată o trăsătură asociată cu tulburări mintale, pareidolia este astăzi recunoscută tot mai mult ca o expresie a creativității.
Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Berna, Elveția, condusă de neurologul René Müri și doctoranda Nicole Göbel, arată că persoanele care văd mai multe forme pareidolice au tendința de a obține scoruri mai mari la testele clasice de creativitate.
Pareidolia: între patologie și imaginație
Termenul „pareidolie” provine din greaca veche: para (alături) și eidōlon (imagine, formă). A fost introdus în 1866 de psihiatrul german Karl Ludwig Kahlbaum ca un „delir al percepției”. Ulterior, fenomenul a fost inclus în repertoriul simptomelor asociate cu psihoza sau demența.
Totuși, istoria pareidoliei are și o altă fațetă. Leonardo da Vinci recomanda contemplarea petelor de pe pereți pentru stimularea imaginației artistice. În secolul al XIX-lea, scriitori precum Victor Hugo și George Sand transformau petele de cerneală în artă vizuală, într-un gen cunoscut drept klecksografie.
Această idee a fost dusă mai departe de Hermann Rorschach, care a dezvoltat testul cu pete de cerneală folosit și astăzi în psihologie pentru evaluarea personalității.
Ce au descoperit cercetătorii elvețieni
Müri și Göbel au testat 50 de participanți sănătoși, cerându-le să identifice forme în fotografii cu scene naturale texturate, precum nori sau roci. Apoi, le-au aplicat teste clasice de creativitate: utilizări alternative pentru obiecte comune, asocieri semantice, etc.
Rezultatul? Participanții care au generat mai multe pareidolii (și mai variate) au avut și un scor mai mare la creativitate. Mai mult, cei cu interes în arte sau muzică au fost mai originali în desenele lor pareidolice. Din cele 1.641 de imagini identificate:
- 36% au fost animale
- 18% obiecte umane (ciocane, unelte)
- 15% chipuri umane
- 14% elemente naturale
- restul: fantezie, mâncare sau forme abstracte
Percepție sau halucinație controlată?
Cercetările de imagistică cerebrală arată că atunci când percepem un chip într-un nor, se activează aceeași zonă cerebrală (aria fusiformă facială) ca atunci când vedem un chip real. Și totul se întâmplă în mai puțin de 200 milisecunde – ceea ce sugerează că pareidolia nu este o reinterpretare rațională, ci o percepție autentică.
Această capacitate de a transforma ambiguitatea în semnificație este caracteristică unei minți creative. De fapt, psihologul Richard Gregory sugera încă din 2000 că studiul modelelor care declanșează pareidolii ar putea fi o cale de explorare controlată a creativității.
Ce înseamnă toate acestea pentru tine?
Dacă îți place să te uiți la nori și să găsești forme ciudate, poate nu ești doar visător – ci creativ. Pareidolia poate fi o fereastră spre felul în care creierul tău creează, interpretează și modelează lumea. Poate fi și un instrument accesibil pentru testarea creativității la orice vârstă, fără bariere cognitive mari.
Așadar, data viitoare când te pierzi în jocul formelor de pe tavan sau dintr-o ceașcă de cafea, amintește-ți că această capacitate nu este o slăbiciune a minții, ci una dintre cele mai frumoase manifestări ale imaginației umane.
via René Müri, Universitatea din Berna & Nicole Göbel, cercetător în neuroplasticitate și creativitate
