Anxietatea în „anii douăzeci” nu este doar frecventă, ci și relevantă clinic. O analiză pe cohorte mari de gemeni arată că, deși simptomele pot oscila de la un an la altul, există un nucleu relativ stabil al anxietății în prima parte a vieții adulte. Acest nucleu stabil este puternic influențat de genetică, în timp ce urcușurile și coborâșurile pe termen scurt par să fie determinate mai ales de experiențe distincte de mediu, cum ar fi evenimentele de viață, relațiile sau stresul zilnic.
Ce a analizat studiul
Cercetarea s-a bazat pe Twins Early Development Study (TEDS), un proiect longitudinal care urmărește gemeni născuți în Anglia și Țara Galilor la mijlocul anilor ’90. Pentru analiza de față au fost incluse șase evaluări ale anxietății generale între 23 și 26 de ani, la 6.429 de perechi de gemeni, patru dintre valuri având loc în timpul pandemiei COVID-19. Designul de gemeni permite separarea contribuțiilor genetice de cele de mediu, comparând similitudinea gemenilor monozigoți (care împart 100% din varianta genetică) cu cea a gemenilor dizigoți (≈50%).
Cât „cântăresc” genele în anxietate
Autorii au modelat un „factor latent de stabilitate” – adică trăsăturile anxioase care persistă în timp – și au estimat pentru acesta o ereditabilitate în jur de 60%. Interesant, acest procent a fost mai mare decât estimările făcute la momente izolate, ceea ce sugerează că studiile „fotografie” pot subestima rolul geneticii dacă nu surprind componenta durabilă a anxietății. Cu alte cuvinte, predispoziția poate fi stabilă, dar intensitatea cu care se manifestă variază în funcție de context.
Este esențial de precizat ce înseamnă „ereditabilitate”: nu faptul că „anxietatea ta este 60% determinată genetic”, ci că, la nivel de populație, aproximativ 60% din diferențele individuale în stabilitatea anxietății se pot atribui diferențelor genetice. Restul este legat de mediu – uneori stabil (de pildă circumstanțe de viață pe termen lung), alteori specific și schimbător (evenimente personale, tranziții, stresuri cotidiene).
Două fețe ale anxietății: „distres somatic” și „îngrijorare-evitare”
Simptomele din tinerețea adultă au format consecvent două dimensiuni: una axată pe manifestări corporale (tensiune, neliniște) și alta pe îngrijorare excesivă și evitarea situațiilor percepute ca amenințătoare. Deși diferite în expresie, dimensiunile au împărtășit în mare măsură aceeași bază genetică, semn că vulnerabilitatea biologică poate fi comună, dar mediul decide „cum” se manifestă.
Pandemia și anxietatea tinerilor adulți
O parte dintre evaluări a avut loc în timpul pandemiei. Nivelurile medii ale anxietății au fost mai ridicate în acea perioadă, iar analizele sugerează că factorii genetici pot interacționa cu stresori majori de mediu în moduri specifice contextului. Concluzia rămâne însă robustă: structura simptomelor și raportul genetic-mediu privind stabilitatea au fost similare și în acei ani.
De ce contează pentru știință și pentru practică
Pentru cercetare, mesajul este clar: dacă vrei să găsești variante genetice relevante pentru anxietate, urmărește tiparele care persistă în timp, nu doar fotografii de moment. Studiile pe un singur val tind să capteze mai mult „zgomotul” situațional decât semnalul stabil.
Pentru clinicieni și pentru cei care trăiesc cu anxietate, implicația este dublă. Pe de o parte, există o predispoziție stabilă la unii indivizi – ceea ce justifică intervenții timpurii, monitorizare și planuri pe termen lung. Pe de altă parte, variațiile anuale sunt modelate substanțial de mediu; asta înseamnă că schimbările de stil de viață, psihoterapia, managementul stresului, suportul social și strategiile de coping pot face o diferență reală în simptomatologie, chiar dacă „terenul” genetic rămâne același.
Ce poți face, practic
În perioadele de tranziție – intrarea pe piața muncii, mutarea de acasă, schimbarea rețelei sociale – merită să acorzi atenție rutinei de somn, activității fizice, expunerii la natură, limitării consumului problematic de substanțe și practicilor de reglare emoțională (de la tehnici de respirație până la psihoterapie cognitiv-comportamentală sau ACT). Dacă simptomatologia persistă sau se agravează, evaluarea unui specialist este recomandată. În fond, predispoziția nu dictează inevitabilul: contextul și intervențiile îți pot înclina balansa.
Limitări și pași următori
Intervalele variabile dintre valuri, concentrarea pe 23–26 de ani și utilizarea unui instrument mai puțin standard pentru anxietate limitează generalizabilitatea. Următoarele etape ar trebui să extindă fereastra de vârstă în adolescență și după 30 de ani și să testeze dacă aceleași două dimensiuni și același profil genetic-de mediu se regăsesc la alte cohorte.
Referințe
- Funk J., Morneau-Vaillancourt G., Palaiologou E., Eley T. C. (2025). Heritability of generalized anxiety stability: a longitudinal twin study among young adults. Psychological Medicine, 55, e180. doi:10.1017/S0033291725100640. Versiune integrală PMC și pagină editorială. PMCKing’s College London
- PsyPost. Genetics strongly influence persistent anxiety in young adults, new twin study suggests. Interviu cu G. Morneau-Vaillancourt, rezumat accesibil al studiului. PsyPost – Psychology News
- Lockhart C. et al. (2023). Twins Early Development Study (TEDS): A genetically sensitive investigation of mental health outcomes in the mid-twenties. JCPP Advances. Context despre cohorța TEDS și evaluările în anii ’20. acamh.onlinelibrary.wiley.com
- Haworth C. M. A. et al. (2013). Twins Early Development Study (TEDS). Twin Research and Human Genetics. Descrierea inițială a designului TEDS. Cambridge University Press & Assessment
- Medscape (DSM-5-TR overview). Anxiety disorders: background and definitions. Sinteză clinică a tulburărilor de anxietate. Medscape
