Dorința este o forță misterioasă care ne ghidează comportamentele, de la cele mai simple plăceri, cum ar fi savurarea unei mese delicioase, până la cele mai complicate și uneori autodistructive obsesii. În timp ce unele dorințe sunt ușor de satisfăcut, altele par să nu aibă niciodată un sfârșit, conducând la comportamente compulsive și chiar dependențe.
Dr. Tom Bellamy, neurocercetător și profesor asociat la Universitatea din Nottingham, explică în acest articol cum funcționează sistemul neuronal al dorinței și de ce, uneori, ajungem să ne dorim lucruri care ne fac rău sau pe care nici măcar nu le mai apreciem.
Diferența dintre „a dori” și „a plăcea”
Un aspect fascinant al neuroștiinței dorinței este faptul că „a dori” și „a plăcea” sunt procese separate în creier. Cu alte cuvinte, mecanismul care ne determină să căutăm o recompensă este diferit de cel care ne face să o apreciem.
Spre exemplu, cineva poate fi captiv într-o relație toxică, verificând obsesiv mesajele de la un partener care nu îi oferă afecțiune reală. Sau poate continua să consume junk food chiar dacă nu îi mai place gustul. Această separare între dorință și plăcere este esențială pentru înțelegerea mecanismelor din spatele comportamentelor compulsive și al dependențelor.
Cum funcționează sistemul dorinței în creier?
1. Saliența motivațională și sistemul de recompensă
Dorința este reglată de un proces numit saliență motivațională (incentive salience). Aceasta determină cât de mult ne atrage și cât de importantă ni se pare o recompensă.
Dacă intrăm într-o cameră dezordonată, dar pe podea sunt împrăștiate câteva monede de aur, le vom observa imediat și vom simți impulsul de a le lua. Același principiu se aplică și în cazul atracției față de o persoană: într-un grup de oameni, ochii ne vor cădea imediat pe cineva de care suntem îndrăgostiți.
Această motivație este susținută de sistemul de recompensă al creierului, o rețea neuronală care include:
- Sistemul dopaminergic – joacă un rol central în motivație și anticiparea recompenselor.
- Sistemul limbic și cortexul prefrontal – influențează emoțiile și deciziile noastre.
Un mit des întâlnit este că dopamina este „hormonul fericirii”, dar în realitate, ea nu este responsabilă pentru plăcere, ci pentru anticiparea recompensei. Dopamina ne spune ce să ne dorim, dar nu ne face neapărat să ne și bucurăm de acel lucru (Schultz, 2016).
2. „Punctele hedonice” și mecanismul plăcerii
Spre deosebire de dorință, plăcerea este generată de puncte hedonice (hedonic hotspots), regiuni mici din nucleul accumbens care procesează senzațiile de satisfacție.
Aceste puncte hedonice sunt activate de substanțe precum:
- Endorfinele – molecule asociate cu reducerea durerii și creșterea stării de bine.
- Endocannabinoidele – substanțe chimice din creier care induc relaxare și plăcere.
Dacă oferi unei persoane o înghețată delicioasă, punctele hedonice se activează și experimentează o senzație autentică de plăcere. Cu toate acestea, acest sistem poate fi „păcălit” și disociat de sistemul de dorință, ceea ce explică de ce uneori continuăm să ne dorim lucruri care nu ne mai oferă nicio satisfacție.
Când dorința devine insațiabilă: mecanismul dependenței
În cazul dependențelor, sistemul dopaminergic al dorinței devine hipersensibilizat (incentive sensitization), ceea ce duce la un cerc vicios în care dorința crește, dar plăcerea scade (Berridge & Robinson, 2016).
Acest fenomen este vizibil în multe tipuri de comportamente compulsive:
- Dependențele de substanțe – cocaina, alcoolul sau nicotina acționează direct asupra sistemului dopaminergic, amplificând dorința de consum.
- Dependența de rețelele sociale – verificăm obsesiv notificările, chiar dacă experiența ne face să ne simțim epuizați sau anxioși.
- Relațiile toxice – rămânem atașați emoțional de oameni care nu ne tratează bine, deoarece sistemul nostru de recompensă continuă să îi asocieze cu o posibilă gratificare.
Cum putem recăpăta controlul asupra dorințelor noastre?
1. Conștientizarea și reevaluarea dorințelor
Dacă observăm că ne dorim lucruri care nu ne mai oferă satisfacție, putem face un pas înapoi și să ne întrebăm:
- Această dorință îmi aduce cu adevărat plăcere?
- Dacă aș opri acest comportament, ce s-ar schimba în viața mea?
- Există alternative mai sănătoase pentru a-mi satisface această nevoie?
2. Limitarea expunerii la stimuli declanșatori
Dacă știm că verificarea rețelelor sociale ne amplifică anxietatea, putem seta limite pentru timpul petrecut online. Dacă mâncăm compulsiv alimente nesănătoase, putem încerca să evităm păstrarea lor în casă.
3. Practicarea autoreglării emoționale
Dorințele nesănătoase sunt adesea un răspuns la stres și emoții negative. Activități precum meditația, sportul sau terapia pot ajuta la dezvoltarea unor mecanisme mai sănătoase de gestionare a emoțiilor.
Concluzie: Cum să recunoaștem dorințele care ne fac rău
Dorința este o forță motivațională puternică, dar nu întotdeauna ne conduce către alegeri benefice. Mecanismul neurochimic al dorinței și al plăcerii funcționează independent, ceea ce înseamnă că putem ajunge să ne dorim lucruri care nu ne mai aduc satisfacție reală.
Acest lucru explică de ce putem rămâne prinși în dependențe, relații toxice sau obiceiuri dăunătoare, chiar și atunci când conștientizăm efectele negative. Înțelegerea acestui mecanism ne permite să devenim mai conștienți de propriile dorințe și să facem alegeri care ne îmbunătățesc calitatea vieții.
Așadar, data viitoare când simți că vrei ceva de care știi că nu ai nevoie sau care îți face rău, amintește-ți: dopamina vrea, dar plăcerea s-ar putea să nu mai fie acolo.
