Kiena Dawes, o tânără de 23 de ani din Fleetwood, Lancashire, Marea Britanie, a devenit un simbol al victimelor violenței domestice după ce a fost supusă unui comportament coercitiv și controlator de către partenerul ei, Ryan Wellings. Cazul său a atras atenția publicului în urma sinuciderii sale, în iulie 2022, și a determinat o dezbatere națională asupra eficienței protecției acordate victimelor abuzului domestic. Într-un bilet de adio devastator, Kiena l-a acuzat direct pe Wellings pentru moartea sa, scriind: „Am fost ucisă. Încet… Ryan Wellings m-a omorât.”
În urma procesului, Wellings, un bărbat de 30 de ani din Bispham, Marea Britanie, a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare pentru comportament coercitiv, controlator și agresiune asupra Kienei Dawes. Deși a fost achitat de acuzația de omor prin imprudență, impactul relației sale abuzive asupra vieții Kienei a fost incontestabil.
Ciclul abuzului și întrebarea greșită: „De ce nu a plecat?”
În Marea Britanie, violența domestică afectează anual milioane de femei. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul încheiat în martie 2022, aproximativ 2,3 milioane de adulți au fost victime ale abuzului domestic. Totuși, în fața unor tragedii precum cea a Kienei Dawes, întrebarea frecvent pusă este „De ce nu a plecat?” O astfel de întrebare nu doar că denotă o lipsă de înțelegere asupra complexității abuzului domestic, dar și perpetuează mituri dăunătoare despre supraviețuitori.
Tirion E. Havard, profesor de politici de gen și abuz la London South Bank University, subliniază că „întrebarea corectă nu este de ce victimele rămân, ci ce le împiedică să plece și cum putem elimina aceste bariere.” În realitate, victimele sunt adesea prinse într-un ciclu de violență care se agravează treptat, începând cu manipulare emoțională și control subtil, și culminând cu agresiuni fizice.
Psihologul Lenore Walker a identificat în anii 1970 un model ciclic al violenței domestice, împărțit în trei faze:
- Faza de acumulare a tensiunii, în care agresorul devine frustrat și irascibil.
- Faza exploziei, când are loc actul de violență propriu-zis.
- Faza „lunii de miere”, în care agresorul își cere scuze și promite că nu se va mai repeta.
Acest ciclu poate deveni mai rapid și mai intens în timp, făcând victimele să creadă că sunt blocate în relație și că nu au unde să meargă.
Izolarea și controlul – mecanisme ale agresorului
La fel ca în multe cazuri de violență domestică, relația dintre Kiena și Wellings a început cu o fază de idealizare, în care acesta a folosit tehnici de „love bombing” – un comportament caracterizat prin atenție excesivă, mesaje constante și declarații de iubire precoce. Wellings a dus acest comportament la extrem, tatuându-și numele și fața Kienei pe corp după doar câteva zile de la întâlnirea lor.
Această etapă de idealizare s-a transformat curând în izolare și control. Kiena a început să fie împiedicată să își vadă prietenii și familia, iar Wellings a devenit tot mai agresiv. Izolarea este un instrument crucial folosit de agresori pentru a împiedica victimele să își recunoască situația și să ceară ajutor. În multe cazuri, cum arată și cercetările lui Tirion E. Havard, agresorii folosesc mijloace subtile de control, inclusiv urmărirea digitală prin smartphone-uri sau amenințări voalate.
Neputința autorităților și consecințele tragice
Un aspect revoltător al acestui caz este că Kiena a căutat ajutor înainte de moartea sa. Ea raportase comportamentul lui Wellings la poliție, însă autoritățile nu au intervenit eficient pentru a o proteja. În urma investigației asupra modului în care cazul său a fost gestionat, trei ofițeri ai poliției din Lancashire au fost supuși unor proceduri disciplinare.
Acest eșec al autorităților nu este unic. În Regatul Unit, peste 60% dintre femeile care au raportat abuzuri domestice în 2022 au declarat că poliția nu a luat măsuri adecvate. Organizațiile pentru drepturile femeilor subliniază că legile și procedurile trebuie îmbunătățite pentru a proteja mai bine victimele, mai ales pe cele care sunt expuse riscului de omucidere sau sinucidere ca urmare a violenței suferite.
Statisticile îngrijorătoare ale violenței domestice în Europa
Problema violenței domestice nu este izolată doar la Marea Britanie. În întreaga Europă, statisticile sunt alarmante:
- O treime dintre femeile din Uniunea Europeană au fost victime ale violenței fizice sau sexuale după vârsta de 15 ani, conform Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.
- În România, peste 38.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate în primele opt luni ale anului 2023, cu o creștere de aproape 4% față de anul precedent.
- În Franța, o femeie este ucisă de partenerul său la fiecare trei zile, iar guvernul a adoptat măsuri mai stricte pentru protecția victimelor, inclusiv monitorizarea agresorilor prin brățări electronice.
- La nivel global, Organizația Națiunilor Unite estimează că o femeie este ucisă de partenerul său sau de un membru al familiei la fiecare zece minute.
Aceste cifre ilustrează gravitatea situației și necesitatea unor măsuri mai eficiente pentru protejarea femeilor și prevenirea violenței domestice.
Schimbarea paradigmei: Cum putem proteja victimele?
În urma cazului Kienei Dawes, guvernul britanic a anunțat o serie de măsuri pentru îmbunătățirea protecției victimelor violenței domestice, inclusiv introducerea unor ordine de restricție mai stricte și creșterea finanțării pentru adăposturile destinate supraviețuitoarelor. Totuși, activiștii subliniază că măsurile trebuie să fie aplicate eficient și să includă și sprijin psihologic pentru victime.
O schimbare esențială ar trebui să fie în modul în care societatea privește violența domestică. În loc să întrebăm „De ce nu a plecat?”, ar trebui să ne concentrăm pe identificarea și eliminarea barierelor care împiedică victimele să iasă din relații abuzive. Aceasta include sprijin adecvat din partea autorităților, educație publică pentru recunoașterea semnelor de abuz și acces facil la servicii de consiliere și adăposturi sigure.
Concluzie
Tragedia Kienei Dawes este o reamintire dureroasă a pericolelor violenței domestice și a eșecurilor sistemului în protejarea victimelor. Deși justiția a condamnat agresorul său, acest lucru nu îi poate aduce înapoi viața. Ceea ce poate și trebuie să facă societatea este să învețe din acest caz și să ia măsuri concrete pentru a preveni tragedii similare în viitor.
