Poate crește atracția în timp? Ce spune știința relațiilor (și cum pui teoria în practică)

În dating auzim des: „Nu contează că nu simți scânteia din prima, dă-i timp.” Gen Z a botezat chiar un trend: „shrekking” – a ieși cu cineva de care nu ești atras, sperând că personalitatea va „lua fața” lipsei de chimie. Întrebarea onestă este: poate atracția să crească în timp? Răspunsul scurt: da – dar doar în condiții precise. Exact aici poziționează dezbaterea consilierul în relații Manj Bahra: nu idolatriza chimia instantanee (de multe ori e doar un ecou al tiparelor vechi), dar nici nu presupune că „magia” va apărea sigur mai târziu. Ca să se întâmple ceva, trebuie să se întâmple ceva: vulnerabilitate autentică, o conexiune emoțională reală sau măcar un strop de intimitate care activează sistemul de recompensă.

Ce știm din cercetare despre „chimie” care se aprinde mai târziu

1) Auto-dezvăluirea dirijată crește rapid apropierea. Studiul clasic al lui Arthur Aron arată că 45 de minute de întrebări ghidate, cu auto-dezvăluiri reciproce, pot amplifica semnificativ sentimentul de apropiere – adică unul dintre pilonii atracției. Practic, vulnerabilitatea creează „energie relațională” când este reciprocă și sigură.

2) Expunerea repetată poate spori preferința. „Mere-exposure effect” (Zajonc) sugerează că, în medie, familiaritatea crește plăcerea; în dating, întâlniri scurte, repetitive, în contexte pozitive pot face o persoană să ni se pară mai atrăgătoare, dacă nu există respingeri puternice la început. Nu e un panaceu, dar poate muta acul când există potențial.

3) Contextul emoțional și fiziologic contează. Când arousal-ul fiziologic este ridicat (ex. adrenalină, context încărcat), creierul poate atribui o parte din „energie” persoanei din față – fenomenul de misatribuire a arousalului (Dutton & Aron: faimosul „pod suspendat”). Asta nu creează iubire din nimic, dar poate aprinde o scânteie acolo unde există compatibilitate latentă.

4) Intimitatea fizică poate cimenta legătura. Oxitocina și dopamina facilitează bonding-ul romantic; studiile arată și un „afterglow” sexual (≈48h) asociat cu satisfacție de cuplu sporită pe termen scurt, ceea ce poate alimenta cercul virtuosos al atracției. Evident, asta are sens doar într-un cadru consimțit și sigur.

5) „Prietenii mai întâi” este o cale frecventă către relații. Cercetări recente arată că două treimi dintre cupluri au început ca prieteni – iar acest traseu este deseori preferat. Traducere: scânteia poate apărea gradual, pe măsură ce se acumulează istorie comună, încredere și compatibilitate.

6) „Potrivirea pe hârtie” nu prezice bine atracția reală. În studii de speed-dating, similaritatea reală pe trăsături contează mai puțin decât similaritatea percepută și dinamica momentului. Adică „match-ul” nu garantează scânteie; interacțiunea o face (sau nu).

Ce înseamnă asta pentru primele întâlniri (și pentru cei „fără scânteie”)

Bahra propune trei „declanșatoare” care pot schimba atractivitatea percepută: vulnerabilitate, conexiune emoțională, intimitate fizică (în doze și contexte potrivite). Cercetarea de mai sus susține logica acestor pârghii. Dacă după câteva interacțiuni nu s-a întâmplat nimic din cele trei, șansele ca atracția să crească sunt mici – și riști să consumi timp prețios în „zona moartă”.

Cum „creezi” condiții ca atracția să aibă o șansă

• Programează o întâlnire care invită la auto-dezvăluire, nu doar checklist: o plimbare lungă + cafea, o expoziție urmată de discuții ghidate (poți folosi întrebările inspirate de protocolul „36 de întrebări”).
• Observă reciprocitatea emoțională: când tu te deschizi, celălalt răspunde cu aceeași profunzime? Lipsa reciprocității e un predictor slab pentru creșterea atracției.
• Introdu o notă de noutate/arousal sigur (nu cascadorii): un concert, un traseu nou, o activitate hands-on. Nu forța; urmărește confortul și consimțământul.
• Respectă ritmul intimității fizice: gesturi mici (o atingere, dans, ținutul de mână) pot activa neurochimia bonding-ului – dar numai când ambii își doresc.

Despre „shrekking”: de ce rețeta „ieși cu cineva spre care nu simți nimic” e riscantă

„Shrekking” a devenit titlu de articol și trend pe rețele: a „ieși la dating” în mod programatic cu cineva perceput ca mai puțin atrăgător, sperând că „o să te trateze mai bine” ori că „atracția apare după”. Problemele? E o abordare defensivă, adesea dezumanizantă, bazată pe stereotipuri despre „piața romantică”, iar rezultatele tind să fie contraproductive. Mai degrabă concentrează-te pe caracter, disponibilitate emoțională și valori – nu pe strategii de putere.

Când „dai timp” are sens – și când e mai sănătos să te oprești

Are sens să continui dacă:

• există respect și siguranță emoțională, chiar dacă nu zboară scântei;
• observi micro-schimbări (mai multă curiozitate, ușurință în conversație, dorință de a petrece timp);
• ați avut cel puțin o conversație vulnerabilă sau un moment de conexiune autentică;
• apare compatibilitate în valori și stil de viață, iar interacțiunile sunt firești, neforțate.

E mai bine să te oprești dacă:

• nu există niciun declanșator (vulnerabilitate, conexiune, intimitate) după câteva întâlniri de calitate;
• simți repulsie fizică persistentă (nu confunda lipsa scânteii cu respingerea activă);
• apar semnale roșii (lipsă de empatie, presiune pentru intimitate, incongruențe majore de valori).

Mic ghid practic (în 3 pași) ca să vezi dacă merită „să dai timp”

1. Proiectează o întâlnire pentru auto-dezvăluire: 30–45 min de întrebări deschise, cu reciprocitate. Notează cum te simți după – mai cald(ă)? mai curios/oasă?
2. Adaugă o activitate cu arousal moderat (nouă pentru amândoi) ca să ieșiți din conversațiile de interviu.
3. Observă semnalele nonverbale la mică intimitate (mână pe antebraț, proximitate): există confort și reciprocitate? Dacă da, poți programa o a treia întâlnire. Dacă nu, oprește-te cu respect.

De ce „scânteia” nu este totul

Mitul potrivirii instant ignoră datele: cele mai multe cupluri pornesc din prietenie, iar „preferințele ideale” declarate prezic slab pe cine ne place efectiv în interacțiune. Ce contează: bids for connection (micile oferte zilnice de conectare) și felul în care răspundem la ele – element central în metoda Gottman, cu efecte demonstrabile pe ajustarea maritală și intimitate.

Surse și lecturi utile (selective)

• Manj Bahra, consilier în relații: articole și idei despre trecerea de la „goana după chimie” la conexiune reală; discuții despre rolul vulnerabilității, conexiunii emoționale și intimității.
• Aron et al. (1997) – The Experimental Generation of Interpersonal Closeness (metoda „36 de întrebări”).
• Zajonc (1965/1968) – Mere-exposure effect: preferința crește cu expunerea repetată.
• Dutton & Aron (1974) – misatribuirea arousalului (podul suspendat).
• Algoe & colab. (2017); Carter (2022) – rolul oxitocinei în bonding.
• Meltzer & McNulty (2017) – „afterglow” sexual ≈48h și satisfacția de cuplu.
• Stinson et al. (2021/2022) – „friends-to-lovers” este prevalent și preferat.
• Eastwick, Finkel & colab. – preferințele „ideale” declarate vs. atracția reală în interacțiune.
• Gottman Institute – „bids for connection” și eficiența metodei Gottman în intimitate și ajustare maritală.
• Trendul „shrekking” – analize media recente și critici ale mentalității din spatele lui.

Concluzie

Da, atracția poate crește în timp – dar nu prin a „aștepta la infinit”. Crește când există vulnerabilitate reciprocă, conexiune emoțională și o doză sănătoasă de intimitate; când creezi contexte unde interacțiunea, nu „potrivirea pe hârtie”, are spațiu să lucreze. Dacă nimic nu mișcă acul după câteva întâlniri bine alese, oprește-te cu eleganță. Timpul tău – și al celuilalt – merită respect.

Notă: Acest articol este informativ și nu înlocuiește îndrumarea personalizată a unui specialist în sănătate mintală sau consilier de cuplu.