Tulburarea factice este o afecțiune psihiatrică rară, dar profund tulburătoare, în care persoana își inventează, exagerează sau își provoacă simptome medicale pentru a obține atenție, empatie sau sprijin. Nu este vorba de simulare pentru beneficii materiale – cum ar fi bani sau scutiri legale – ci de o nevoie profund emoțională de a fi îngrijit. În centrul acestei patologii stă o durere care nu este vizibilă în analize sau radiografii: o suferință afectivă, adesea veche, care nu a găsit altă cale de exprimare decât prin boală.
Autorii cărții „Ce n-aș da să fiu bolnav”, dr. Marc Feldman și Gregory P. Yates, descriu tulburarea factice ca una dintre cele mai bizare și provocatoare condiții din psihiatrie. Suferința celor afectați este reală, dar nu fizică – ci emoțională. Din nevoia de a fi văzuți, sprijiniți sau iubiți, unii pacienți recurg la auto-vătămare, la inventarea unor afecțiuni sau chiar la falsificarea testelor medicale, creând scenarii care pot păcăli și cei mai experimentați medici.
O boală a nevăzutului: când suferința emoțională se transformă în durere fizică
Majoritatea persoanelor afectate de această tulburare provin din medii în care, în copilărie, nu au primit validare emoțională, siguranță sau iubire. În loc să învețe să ceară ajutor prin cuvinte, au asociat afecțiunea și atenția cu starea de boală. Așa cum povestește Eva, una dintre paciente, boala a devenit singura formă de a se simți protejată. Internată într-un centru pentru copii cu autism și tulburări emoționale, unde a fost supusă abuzurilor, Eva a descoperit că doar boala o scutea de violență și umilință. Ani mai târziu, spitalul a devenit locul în care a simțit pentru prima dată iubire – din partea personalului medical. A făcut tot ce a putut pentru a rămâne acolo.
Un alt caz, și mai greu de înțeles, este cel al lui Renée, o mamă care și-a îmbolnăvit deliberat fiica pentru a primi atenție. Sub presiunea unei depresii nediagnosticate și copleșită de rolul de mamă singură, Renée a intervenit asupra aparaturii de monitorizare din spital și a provocat probleme de respirație fiicei ei. Potrivit lui Feldman, cazurile de Munchausen prin procură – cum este cunoscut acest comportament – sunt motivate de aceeași nevoie profundă de sprijin, combinată cu o incapacitate de a cere ajutor în mod direct. În astfel de situații, viața din spital oferă predictibilitate și grijă – lucruri care lipsesc din viața personală a acestor pacienți.
Impactul asupra sistemului medical și importanța recunoașterii precoce
Tulburarea factice generează un impact major nu doar asupra vieții pacientului, ci și asupra sistemului de sănătate. Investigațiile inutile, internările repetate, tratamentele nejustificate și frustrările echipelor medicale duc la risipirea resurselor și, uneori, la complicații grave. Feldman subliniază că mulți dintre acești pacienți ajung să sufere consecințe fizice reale, provocate chiar de comportamentele prin care încercau să își exprime suferința psihologică.
În același timp, tulburarea este subdiagnosticată, fiind adesea confundată cu alte tulburări de personalitate sau cu simularea. Experții subliniază nevoia de formare a cadrelor medicale în identificarea semnelor clinice specifice, precum istoricul medical inconsistent, simptomele care apar doar în anumite condiții sau lipsa unei explicații biologice pentru afecțiunile raportate.
Mai puțină judecată, mai multă empatie
„Cu toate minciunile și toată prefăcătoria, e imposibil să nu avem empatie față de acești pacienți”, scriu Feldman și Yates. Cartea lor oferă nu doar o explorare clinică a fenomenului, ci și o invitație la compasiune. Tulburarea factice este o formă de strigăt tăcut după ajutor. Pacienții nu au găsit un alt mod de a spune „am nevoie de tine”. Iar în această incapacitate de a cere sprijin se află, de fapt, tragedia lor.
Prin înțelegerea acestei condiții, putem deschide un drum spre tratamente mai eficiente, intervenții timpurii și, mai ales, relații mai umane între pacient și medic. Într-o lume în care stigmatizarea bolilor mintale persistă, poveștile acestor oameni ne amintesc că, uneori, durerea fizică este doar masca unei suferințe mai adânci.
