Consolarea, sub forma prezenței, cuvintelor și acțiunilor, este cel mai vindecător cadou pe care îl putem oferi celor din jur, pentru a-i ajuta să traverseze momente emoționale dificile.
Pentru a-i ajuta, în primul rând, să nu se scufunde în tristețe și disperare și a le oferi sentimentul de apartenență și sprijin, atunci când se simt singuri și vulnerabili. A înțelege și a simți ce este cu adevărat consolarea, cum să o oferim și să o primim, este un exercițiu care sporește compasiunea. Și, care, în aceeași măsură, este cel mai frumos dar pe care ni-l putem facem nouă înșine. Pentru a crea o viață cu mai mult sens, în care conexiunea autentică cu celălalt aduce, la rândul ei, vindecare, spune Christophe André în cartea Secretele consolării. A consola și a fi consolat, publicată la Editura Trei, în colecția „Psihologie practică”.
Unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți și psihiatri, autorul francez a scris această carte după o experiență personală care a început în 2015, odată cu un diagnostic răvășitor: cancer pulmonar. Parcurgerea etapelor de confruntare cu o boală complet neașteptată i-a adus, afirmă acesta, conștientizarea uneia dintre cele mai importante resurse, care l-a ajutat din punct de vedere emoțional în acest proces. Nevoia de alinare adusă de consolare.
El mărturisește că, în postura de medic și terapeut, a fost întotdeauna apropiat de pacienții săi. Însă mintea și energia sa erau mai degrabă orientate spre vindecarea acestora, iar consolarea o oferea fără a fi pe deplin conștient de importanța ei. Revizuind activitatea profesională și multe dintre mărturisirile foștilor pacienți, își amintește că unii dintre ei „îmi povesteau cum vorbele mele de consolare, rostite uneori la despărțire, când plecau de la mine, le‑au fost adevărate ancore care i‑au ajutat să traverseze furtunile, așa cum o amuletă cu puteri miraculoase te sprijină când ai de înfruntat soarta potrivnică. Și mi‑am dat seama că acele câteva cuvinte menite să consoleze erau rareori sfaturi practice, ci mai ales banale vorbe de îmbărbătare pe care oricine le‑ar fi putut rosti; însă spuse la momentul potrivit, cu simplitate și sinceritate, ele aveau un efect mult mai mare”.
Pe care și el l-a resimțit din plin în perioada de confruntare cu boala și în cea a convalescenței. Și care l-a condus spre a împărtăși cu cititorii săi una dintre cele mai frumoase lucrări pe această temă. O carte care are capacitatea de a oferi alinare celor ce înfruntă o realitate dureroasă. Și care, în aceeași măsură, redă informații și perspective pline de profunzime celor care lucrează cu suferința, zi de zi, în diferite forme ale acesteia.
Ce este și ce nu este consolarea?
Consolarea nu aduce rezolvări. Substanța sa este mult mai subtilă și cere dăruire și mai ales răbdare, pe care el o numește o formă de înțelepciune a încetinelii și o inteligență a așteptării. Suferințele cu care oamenii se întâlnesc, fie personal, fie prin experiențele celor apropiați, pot fi atât de copleșitoare încât ridică scuturi involuntare de apărare și de închidere în sine. Chiar dacă și-ar dori să ofere sau să primească alinare.
În această apărare, mintea dictează căutarea și oferirea de soluții. Și îi aduce pe cei în postura de consolatori să vorbească despre ce se poate face, mai mult decât despre durere, sentimentul de singurătate, de lipsă de sens. „Consolarea nu presupune căutarea unor soluții. Consolarea nu vizează evenimentul nefericit care descurajează, ci persoana descurajată: ea reprezintă un sprijin îndreptat spre interior, nu spre exterior”.
Și astfel, explică André, în acest act care este de fapt o declarație de iubire ce restabilește legăturile emoționale interioare și exterioare, certitudinile nu sunt binevenite. Și nici cântărirea sau compararea surselor suferinței.
„Să consolezi eficient înseamnă să nu judeci cât de legitimă este deprimarea, ci doar să te străduiești să îl mângâi pe cel care suspină, pe cel care plânge sau cere ajutor. Chiar atunci când pare să fie vorba despre mici necazuri: nu știm niciodată totul despre trecutul unei persoane care plânge…”.
Consolarea este astfel o însoțire a persoanei în suferință, o acordare la trăirea sa. Christophe André numește consolarea un fel de „alchimie” care are nevoie de patru ingrediente pentru a fi benefică, respectiv patru „A”: Afecțiune, exprimată prin gesturi și prin prezență, atenție, atât acordată celuilat, cât și deturnată de la suferință, prin consolare, acțiune, comună, practicată împreună cu cel care suferă și acceptare, o etapă indispensabilă oricărui proces de reconstrucție care vine ca o consecință și un beneficiu al consolării oferite cu blândețe.
Cum poate fi vindecătoare consolarea și pentru cei care o oferă?
Esența consolării, surprinsă cu multă delicatețe și redată atât prin împărtășirea propriei viziuni, a corespondenței cu pacienții săi, dar și a perspectivelor scriitorilor, gânditorilor și filosofilor preocupați de-a lungul timpului de acest subiect, transformă „Secretele consolării” într-o lucrare nu doar completă, ci și plină de compasiune, structurată pe anatomia durerii și tristeții. Inclusiv pe „tristețea evenimentelor fericite”, pentru că, precizează autorul, chiar și în desfășurarea fericită a unei vieți, tristețea își are locul ei.
El desface, rând pe rând, mecanismele deprimărilor și spune că, pentru a reuși să consolăm și să primim consolare, e absolut necesar să învățăm să lăsăm suferința să se exprime. A noastră și a celorlalți. Să încercăm, pas cu pas, să stăm în prezența ei și să nu fugim de ea.
Consolarea înseamnă, de asemenea, mult curaj din partea celor care o oferă, care astfel se confruntă cu propriile suferințe activate. Iar acest curaj poate fi învățat și exersat.
„Să consolezi nu înseamnă neapărat să vrei să ștergi lacrimile cuiva, ci, dimpotrivă, să nu‑ți fie teamă să le lași să curgă. Rămânând alături, foarte aproape de persoana care plânge”, iar arta consolării este o artă a empatiei și presupune acceptarea propriilor emoții în ecou cu emoțiile celuilalt. „În general, cei care nu știu să consoleze nu sunt așa din indiferență, ci pentru că sunt blocați de propriile lor emoții pe care s‑au obișnuit să le reprime și să le ferece”. În opinia sa, acțiunea de a consola nu doar deschide cu delicatețe, dar și ajută la integrarea acestora într-o viață emoțională mai echilibrată.
Christophe André și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris, ocupându-se cu tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale, și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: „3 Minute de meditație”, „Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile”, „Imperfecţi, liberi şi fericiţi”, „Despre arta fericirii”, „Mă vindec de complexe și deprimări”, „Noile personalități dificile”, „Viața interioară”, „Cum să îți construiești fericirea”.
Alături de Alexandre Jollien și Matthieu Ricard, Christophe André este și co-autor al titlurilor: „Înțelepciunea: de la Acceptare la Zen. Sfaturi pentru viața de zi cu zi de la un călugăr, un filosof și un psihiatru”, „Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii” și „Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile, și dependențele noastre”.
CUMPĂRĂ CARTEA
