Sănătatea mintală face subiectul celei mai recente cărți apărute la Editura Trei, în colecția „Psihologie. Psihoterapie” în care Fromm expune propria viziune despre „Patologia normalității. Contribuții la știința omului”.
Împărțită în patru capitole distincte, cartea reunește mai multe tematici de interes, incluse într-o serie de patru prelegeri din 1953, o prezentare despre sănătatea psihică susținută 9 ani mai târziu, contiunând cu cea de-a treia parte despre patologia culturii contemporane și, în cel de-al patrulea capitol, acesta abordează patologia normalității, prin prisma cercetării științifice.
Pe lângă alte concepte definitorii pentru ceea ce caracterizează omenirea în contextul societății de astăzi, cum ar fi sensul muncii, idolatria producției și a consumului în relație cu plăcerea și plictiseala, fericirea, siguranța, Fromm aduce pentru prima oară în discuție în lucrările sale narcisismul și alienarea, analizând faptul că trăim într-o plină criză a societății contemporane. În această criză, „unică în istoria omenirii” pentru că „este o criză a vieții înseși”, viitorul depinde de capacitatea oamenilor de conștientizare a sensului propriei existențe și de conectare emoțională cu sine și cu ceilalți.
„Ceea ce vreau să spun este că țelul vieții, care e în acord cu natura omului, este ca individul să fie capabil de iubire, să fie în stare să își folosească rațiunea și să posede obiectivitatea și modestia intelectuale care îi permit să rămână în contact cu realitatea din afara sa și din interiorul său, fără a le distorsiona”,
preciza Fromm.
Acest aspect este opusul narcisismului care poate caracteriza nu doar un individ absorbit de sine, „incapabil să perceapă lumea la nivel afectiv ca realitate de sine stătătoare, dezinteresat de lumea din afară”, ci de întregi națiuni, situație în care narcisismul dă naștere fenomenelor de ură religioasă și de naționalism distructiv. „Scopul omului este să își depășească narcisismul, să fie capabil de iubire, să fie în stare să își depășească adularea propriului eu”.
Tot în acest context, oferind explicații pentru lipsa de conectare al cărei drum conduce spre patologie, Fromm vede alienarea ca pe un contact cu o singură realitate, „fabricată de om, cea a tranzacțiilor, a organizării lucrurilor pe care le putem manipula. Suntem în contact cu rutina socială și ne raportăm la ceea ce produce mai multe lucruri, dar nu suntem în contact cu realitățile de bază ale existenței umane. (…) Cu sentimentele noastre, cu ceea ce simțim de fapt, cu fericirea, nefericirea, teama, îndoiala, cu semenii noștri sau cu natura”. Ci doar cu o realitate pe care ne-o creăm pentru a ne proteja „și de aceea ne este extrem de teamă să nu atingem ceva mai profund de atât”, să luăm contact cu propria suferință sau cu a altora. Astfel, în opinia autorului, oamenii comunică să acopere goluri interioare și din relația cu ceilalți și „nimeni nu se așteaptă ca cealaltă persoană să fie cu adevărat interesată, așa încât cuvintele nu contează”, ceea ce adâncește și mai mult sentimentul de însingurare, mai mult sau mai puțin conștientizat.
În fiecare dintre situațiile expuse, de la analiza transformării societăților într-unele axate preponderent pe consum și impactul acestora asupra indivizilor și până la alegerile personale de a exista și interacționa, Erich Fromm oferă în Patologia normalității. Contribuții la știința omului, la Editura Trei, exemple pentru o înțelegere aprofundată a ceea ce ne conduce spre suferință emoțională. Dar și soluții pentru o schimbare a perspectivei și descoperirea celor mai cu sens căi de vindecare și de a trăi o viață împlinită.
Aș dori să spun că este extrem de ciudat și chiar paradoxal faptul că ultimii patru sute de ani, de la sfârșitul Evului Mediu încoace, sunt secole de teamă. Există mai multă securitate pe lume ca oricând astăzi. Dar există în același timp și mai multă nesiguranță decât oricând. Nesiguranța se resimte atât din punct de vedere individual și emoțional, dar și cu referire la realitate, pentru că omul nu a mai trăit de ani de zile în preajma pericolului de anihilare a întregii vieți în orice moment, pericol ce poate fi sau nu anticipat”.
Aceste rânduri, mai actuale și mai prezente ca niciodată în organizarea și societățile umane de astăzi, îi aparțin celebrului psihanalist, sociolog și filosof Erich Fromm, care analiza în 1962, din perpectivă evoluționistă, relația individului cu sine într-un context social sigur de trai, cu mai multe facilități, dar marcat profund de anxietate.
Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității umane, Omul pentru sine, Fuga de libertate, Din dragoste de viață.
De același autor, la Editura Trei au mai fost publicate cărțile „Fuga de libertate”, „Arta de a iubi”,„Anatomia distructivității umane”, „Arta de a fi”, „A avea sau a fi”,„Omul pentru sine”, „Budismul zen și psihanaliza”,„Limbajul uitat”,„Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului”,„Din dragoste de viață”.
Cumpara cartea pe:
