Tinerii din prezent se confruntă cu niveluri tot mai ridicate de incertitudine. Piețele volatile ale muncii și locuințelor, alături de efectele tot mai vizibile ale crizei climatice, creează un viitor imprevizibil. În același timp, studiile arată o deteriorare accentuată a sănătății mintale în rândul acestei generații. În acest context, dezvoltarea rezilienței este adesea promovată drept soluția principală.
Tradițional, reziliența este definită prin depășirea adversităților, ceea ce implică adesea conformarea la normele sociale: finalizarea studiilor, obținerea și menținerea unui loc de muncă, perseverența indiferent de dificultăți. Această viziune pune accentul pe responsabilitatea individuală și autosuficiență, fără a lua în calcul complexitatea situațiilor de viață ale tinerilor.
Însă această definiție convențională a rezilienței poate ignora strategiile mai puțin evidente de adaptare și supraviețuire ale tinerilor. Unele răspunsuri, cum ar fi rezistența, retragerea sau inacțiunea, pot părea eșecuri la suprafață, dar ele reprezintă, în multe cazuri, forme alternative de adaptare.
Reziliența dincolo de conformitate: Ce ne învață tinerii despre supraviețuire?
Cercetările realizate de Claire Fox, lector în criminologie la Universitatea din Manchester, împreună cu colegii săi, explorează aceste forme neconvenționale de reziliență. Studiul a implicat 92 de tineri din patru țări europene, fiind parte a unei cercetări mai ample asupra dezavantajelor cu care se confruntă tinerii din zece state europene.
Pentru a înțelege experiențele acestora, cercetătorii au petrecut timp cu tinerii în spațiile lor obișnuite, cum ar fi centrele de tineret, grupurile de protest și comunitățile online. Discuțiile au fost atât individuale, cât și în grup, iar tinerii au fost implicați în ateliere creative, având posibilitatea de a contribui activ la modelarea cercetării.
Aceste interacțiuni au arătat că acțiuni care par, la prima vedere, eșecuri pot fi de fapt manifestări ascunse ale rezilienței. Iată câteva exemple:
- Liam, un adolescent britanic de 15 ani aflat în sistemul de protecție a copilului și condamnat la muncă în folosul comunității, a decis să renunțe la școală. Deși știa că studiile sunt importante și era mândru de realizările sale academice, mediul școlar devenise toxic pentru el. Prin retragerea din acest mediu, Liam și-a redus riscul de a fi implicat în grupuri problematice sau comportamente infracționale. Deși abandonul școlar este adesea perceput drept un eșec, în cazul lui Liam, această decizie a fost o metodă de autoprotecție.
- Samantha, o tânără de 24 de ani care a crescut în condiții de neglijență parentală și lipsă de sprijin din partea asistenților sociali, s-a confruntat constant cu judecăți nedrepte din partea autorităților. În loc să se certe cu ei, ceea ce i-ar fi provocat mai multă suferință, Samantha alegea să se retragă emoțional – rămânând tăcută, schimbând subiectul sau ieșind din conversație. Acest comportament, privit din exterior ca o formă de pasivitate, a fost pentru ea o strategie de supraviețuire într-un sistem care a eșuat în a-i oferi sprijin.
Aceste povești arată că reziliența nu înseamnă doar perseverență conform normelor sociale, ci și găsirea unor modalități realiste și sustenabile de a face față dificultăților.
Cum pot tinerii să navigheze incertitudinea?
Promovarea rezilienței în rândul tinerilor trebuie să aibă ca scop îmbunătățirea capacității lor de a gestiona incertitudinea. Totuși, multe dintre problemele cu care se confruntă tinerii nu pot fi depășite exclusiv prin efort personal.
Printre aceste probleme se numără:
- Acces limitat la educație de calitate și oportunități de muncă stabile
- Sărăcia, locuințele instabile și discriminarea în sistemele educaționale și sociale
- Lipsa sprijinului pentru sănătatea mintală și dificultățile tranziției din sistemul de protecție a copilului către viața independentă
- Lipsa resurselor comunitare, cum ar fi centrele pentru tineret, programele de mentorat sau activitățile extracurriculare accesibile
Un model alternativ de reziliență: Crearea unui mediu de sprijin
O abordare mai eficientă a rezilienței trebuie să creeze spații sigure pentru tineri, unde aceștia să își poată explora opțiunile fără frica de a fi judecați. Exemplele din cercetare ilustrează cum acest model funcționează în practică:
- Paco, un adolescent de 16 ani din Spania, a găsit un astfel de spațiu într-un club de tineret autogestionat, unde tinerii decideau activitățile și programul. Spre deosebire de alte locuri unde se simțea judecat, aici a avut șansa de a-și explora ideile fără teama criticilor dure.
- În loc să fie forțat să se conformeze unor obiective rigide, Paco a beneficiat de susținere autentică. Această abordare bazată pe încredere și autonomie l-a ajutat să își recapete interesul pentru studii și să își regăsească motivația.
Schimbarea perspectivei asupra rezilienței
Această viziune flexibilă asupra rezilienței contestă ideea dominantă promovată de gândirea neoliberală, care pune accent exclusiv pe responsabilitatea individuală și autosuficiență. În loc să așteptăm ca tinerii să „revină mai puternici” din orice dificultate, ar trebui să sprijinim dezvoltarea unor răspunsuri adaptive și sustenabile la provocările vieții.
Astfel, reziliența nu ar trebui privită ca o calitate individuală, ci ca un proces influențat de inegalitățile structurale. Claire Fox subliniază importanța redefinirii rezilienței ca o capacitate de adaptare colectivă, mai degrabă decât un ideal individualizat:
„Pentru ca tinerii să poată face față unei lumi incerte și pline de provocări, trebuie să recunoaștem valoarea formelor neconvenționale de reziliență. Aceasta nu este un simplu ideal de conformitate și efort personal, ci un proces adaptativ influențat de inegalitățile structurale.” – Claire Fox, lector în criminologie, Universitatea din Manchester.
Concluzie
Tinerii nu trebuie să fie lăsați singuri în fața incertitudinii. În loc să le impunem modele rigide de succes, este esențial să le oferim sprijin real și spații sigure pentru explorare și adaptare.
Recunoașterea rezilienței în formele sale variate – chiar și atunci când pare inacțiune sau rezistență – este un pas esențial în crearea unui viitor mai incluziv și mai echitabil pentru generațiile tinere.
