Într-o epocă în care relațiile de cuplu sunt tot mai mult influențate de interacțiuni digitale, psiholoaga spaniolă María Esclapez, expertă în psihologia relațiilor, revine cu un volum dedicat celor care își doresc să construiască legături afective sănătoase. Cartea „Mă iubesc, te iubesc. Un ghid pentru dezvoltarea relațiilor sănătoase (și pentru îmbunătățirea celor pe care le ai deja)” a fost publicată în România la Editura Trei, în colecția Psihologie Practică.
Autoare a șase volume traduse în 18 limbi și publicate în 25 de țări, Esclapez a ajuns la peste 250.000 de cititori din întreaga lume. Noul său ghid este inspirat atât din experiența profesională, cât și din propria istorie personală marcată de relații toxice și dependență emoțională. „Am vrut să scriu această carte și din experiența mea. Multă vreme am ignorat vocea interioară care îmi spunea că lucrurile nu merg bine. Mă temeam de ceea ce aș fi descoperit privind în mine însămi”, mărturisește autoarea.
Un ghid pentru înțelegerea iubirii moderne
Volumul explorează temele centrale care definesc viața de cuplu: miturile iubirii romantice și modul în care acestea alimentează așteptări nerealiste, stilurile de atașament care pot duce la relații nesatisfăcătoare sau chiar traumatizante, dar și comportamentele toxice greu de identificat. Esclapez analizează situații precum manipularea, gelozia, benchingul sau gaslightingul, comparând profilul narcisic cu cel empatic și oferind soluții practice pentru a ieși din tipare nesănătoase.
„Relațiile erotice nu au fost niciodată ușor de navigat, cu atât mai mult acum, când aplicațiile de socializare creează noi coduri de comunicare. Nu te naști cu aceste cunoștințe și nici nu se predau la școală. De aceea, un ghid pentru dezvoltarea și menținerea unei relații sănătoase este mai util ca oricând”, explică psiholoaga.
O abordare practică și accesibilă
Un element inedit al cărții îl constituie conversațiile simulate pe WhatsApp, inspirate din situații reale, care arată cum se pot desfășura conflictele de cuplu în mediul digital și ce alternative există pentru a construi o comunicare mai sănătoasă. Aceste exemple concrete le permit cititorilor să se identifice cu personajele, să recunoască tiparele toxice și să exerseze soluții alternative.
Cartea este completată de anecdote personale, experiențe din cabinetul de psihoterapie și exerciții practice care pot fi aplicate imediat pentru a consolida relațiile de cuplu. Prin această combinație de teorie, povești reale și instrumente practice, „Mă iubesc, te iubesc” devine un manual accesibil și profund despre echilibru în viața de cuplu.
Cine este María Esclapez
Psiholog clinician, sexolog și coach, María Esclapez este una dintre cele mai vizibile voci ale psihologiei relațiilor în spațiul european. Pe lângă activitatea editorială, ea este prezentă în mediul online prin podcastul său și prin numeroase intervenții pe rețelele sociale, unde abordează teme precum dependența emoțională, relațiile toxice și sănătatea mintală.
De unde poți cumpăra cartea