Cu toate progresele din lume, un lucru care rămâne o luptă constantă este lupta pentru a trăi ca eul nostru autentic. În urmă cu aproape o lună de zile în București a avut loc celebra paradă pride unde au participat 15.000 de oameni. Imediat după, presa a raportat și despre marșul a sute de alte persoane, în frunte cu un celebru personaj, patron al unei echipe de fotbal, care au mers să dea cu apă sfințită pe acolo, dovada că prejudecățile legate de comunitățile LGBTQ sunt în continuare prezente în societate.
Evenimentul pride a fost organizat și în alte localități precum Iași sau Cluj, dar extinderea unor astfel de eveniment nu face ca rețelele sociale să nu fie pline de mesaje de ură din partea celor ce se lasă conduși de prejudecățile legate de comunitățile LGBTQ.
Chiar dacă prezența unor membrii ai comunității, sau care se declară public, in mass media (show-uri tv, online, presa, rețele sociale) începe să devină un fel de lucru obișnuit, ci nu ceva ieșit din comun, asta nu înseamnă neapărat că aceste persoane sunt și acceptate cu brațele deschise… poate doar tolerate.
Împreună cu o colegă am avut o discuție legată de un concurent din cadrul unui show de talente muzicale care, deși avea o voce foarte bună, a fost eliminat în unele din etapele emisiunii. Urmărindu-i contul de pe o rețea de socializare, am aflat, că deși s-a bucurat de popularitate, recent, acesta a fost victima unei agresiuni pe stradă. Artistul a postat online mai multe clipuri cu el și agresorul său… dar unii utilizatori au fost de părere că nu încearcă decât să obțină atenție. Povestind cu colega mea, ea a fost de părere că România este departe de a fi o țară care să fie acceptantă, tolerantă față de alte țări din vestul Europei.
Poate că este așa, dar lucrurile nu sunt nici pe departe așa cum par în țările din vest. BHAVNA RAITHATHA, psihoterapeut, life coach, supervizor, informator de incidență clinică și formator, spune că și în Marea Britanie, țara unde locuiește și își practică meseria, lucrurile sunt destul de dificile în ceea ce privește prejudecățile legate de comunitățile LGBTQ
Iubirea este iubire, își începe ea povestea. A iubi și a fi iubit sunt cele mai elementare nevoi ale oricărui organism. Poeții ne spun că a iubi este scopul existenței umane, iar a fi iubit este cea mai mare comoară a inimii.
Și totuși, pentru unii ca mine, care fac parte din comunitatea globală LGBTQIA+, a iubi pe cine alegem ar putea fi o condamnare la moarte.
spune BHAVNAÎn ciuda progreselor înregistrate în drepturile LGBTQIA+ prin prima revoltă a lui Stonewall la marșurile Pride de pe tot globul, a iubi pe cineva de același sex poate însemna moartea în multe părți ale lumii. Spre exemplu în iunie, în timpul Jubileului Reginei Marii Britanii, reprentantul Mrii Britanii în Indonezia a fost chemat să dea socoteală de ce a arborat un steag Pride la Ambasada Marii Britanii. Aceasta este dovada oportună că există încă multe țări din întreaga lume în care există un preț de plătit pentru iubire.
O altă știre care a fost publicată spune povestea a două tinere din India, în vârsta de 20 de ani, urmărite de familiile lor pentru că au ales să fie într-o relație de dragoste și au fost răpite de familiile lor pentru a le despărți, fiind nevoite să meargă în instanță pentru a lupta pentru dreptul lor la a fi impreună.
Și cazurile continuă ! Există știri despre violuri corective în Africa de Sud și în alte părți ale lumii, pentru a „preda” oamenii LGBTQIA+ o lecție. Există cazuri cu frați transexuali care au fost hărțuiți și uciși, femei transexuale agresate și ucise, pentru că și-au găsit curajul să fie cine sunt.
Tot mai multe rapoarte indică de rate ridicate de sinucideri în comunitatea LGBTQIA+, din cauza stigmatului de a fi gay.
Am vazut recent un reportaj din Turcia unde au fost prezentate povestile mai multor persoane care au ales să se căsătorească heterosexual și să se trădeze pentru a menține familia fericită și pentru a evita să fie o victimă a stigmatului legat de prejudecățile LGBT.
Toate aceste povești ridică multe alte întrebări. Nu putem ascunde ceea ce simțim – știu, eu de exemplu am ținut secret cine sunt timp de 32 de ani din viața mea până când a devenit insuportabil să trăiesc minciuna și a trebuit să vorbesc despre asta înainte să mă omoare. Nu voi primi niciodată acele trei decenii din viața mea înapoi.
mărturisește BHAVNAUna dintre scuzele pe care le citesc și le aud în mod repetat despre motivul pentru care a fi LGBTQIA+ ar putea fi o condamnare la moarte pentru unii este că este împotriva religiei „lor”. Cu toate acestea, în ciuda studiului meu asupra literaturii religioase de-a lungul deceniilor, principala lecție pe care am luat-o de la toate religiile a fost dragostea, îngăduința și pacea. Porunca finală a lui Isus a fost „Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu”.
spune psihoterapeutulOficiul pentru Statistică Națională a constatat că 1,9 milioane de oameni din Marea Britanie (3,1% din populație) se identifică ca LGB, în timp ce cei care se identifică ca număr trans este de 1%, potrivit Stonewall. Sondajul național LGBT din Marea Britanie realizat în 2017 a constatat că respondenții LGBT sunt mai puțin mulțumiți de viață în comparație cu populația generală din Regatul Unit. În plus, peste 66% și-au exprimat îngrijorarea cu privire la ținerea de mână în public de teama represaliilor. Raportul a precizat că cel puțin două din cinci persoane au suferit hărțuire verbală sau agresiune fizică ca urmare a sexualității lor. Mai mult, a afirmat că cel puțin 2% au suferit terapie de conversie în încercarea de a-i „vindeca” de a fi LGBT. Încă 24% dintre respondenți au căutat sprijin pentru sănătatea mintală în cele 12 luni ale sondajului. Aceste statistici nu sunt surprinzătoare, având în vedere părerile oamenilor față de comunitate.
Acesta este același raport al guvernului din Marea Britanie care a afirmat că „nimic din toate acestea nu este acceptabil” și a continuat să-și publice Planul de acțiune LGBT și totuși refuză să interzică terapia de conversie pentru persoanele care se identifică drept trans.
Am lucrat cu mulți clienți care s-au identificat drept LGBTQIA+ de-a lungul anilor și care s-au luptat cu sexualitatea lor. Am avut și eu parte de terapie pentru a depăși lupta cu sexualitatea mea și pentru a pune capăt unei căsnicii. Noi am fost cei norocoși care am găsit puterea și curajul de a căuta ajutor. Dar cum rămâne cu cei care au simțit că nu au de ales decât să-și ia viața pentru a opri durerea îngrozitoare? Eu am doi veri în propria mea familie care și-au luat viața. Tabuul împotriva devenirii LGBTQIA+ este grozav în culturile asiatice și africane și în țările în care homosexualitatea este încă ilegală.
Multe familii din minoritățile etnice dau vina pe faptul că LGBTQIA+ este un mod occidental și, totuși, această comunitate există de mii de ani, iar în unele culturi, cum ar fi triburile Primelor Națiuni din SUA, a fost respectată și venerată ca oameni cu duhuri gemene. În ciuda nevoii de multă muncă de făcut pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că ne naștem astfel și nicio cantitate de bătăi, abuz sau „terapie” de conversie nu poate schimba acest fapt, sunt încântată să văd terapeuți mai special pregătiți care oferă sprijin cu problemele cu care se confruntă comunitatea LGBTQIA+. Sunt încurajată că mai mulți oameni aleg să-și trăiască adevărul și să fie autentici, dar mai avem un drum foarte lung de parcurs, atâta timp cât încă există prejudecățile legate de LGBTQ.
concluzionează BHAVNA
Așadar lucrurile nu sunt nici pe departe colorate și în vestul țărilor din Europa. De exemplu, pe 25 iunie, un extremist religios a omorât doi oameni în apropierea unui bar de gay din Oslo și a rănit încă 25 de persoane, înainte să înceapă parada Pride.
Un articol scris pe Vice, de Ariana Coman, despre participarea la parada Pride anul acesta din București, ne oferă o poveste la fel de tulburătoare:
Una dintre prietenele mele, o tipă scundă, dar cu o personalitate mai mare decât ea, a ieșit prima din „dulap”. Poate crezi că a fost exclusă din grupurile sociale ori stigmatizată, însă problema a început de altundeva. Totul se întâmpla în ceea ce-a rămas un oraș mic și, implicit, e aproape imposibil să ții ceva secret. Când a început să aibă tangențe cu alte fete, părinții ei au aflat. A trecut prin bătăi și psihologi care aveau menirea să o „repare” – fraze ca „îți scoatem noi prostiile astea din cap” nu erau străine. Mi-a arătat într-o zi semnele care-i rămăseseră pe spate și mi-a spus că nu-și mai dorește așa ceva. Se resemnase cu gândul că va putea fi fericită abia când urma să plece de acasă.
Homosexualitatea a fost dezincriminată abia în 2001, mai scrie Ariana în articolul său de pe Vice. Pentru dezincriminarea acesteia au militat intens cei din organizația Accetp. Aceeași asociație a organizat, în 2004, și primul festival al persoanelor gay din România, denumit „Festivalul Diversității”. A fost un eveniment care a zdruncinat principiile țării prin susținerea necontenită a unei minorități căreia nu i se dădea nici o șansă. A pus bazele recunoașterii diversității de gen și a orientării sexuale în România. A fost compus dintr-un festival de film, lansări de carte și dezbateri despre minoritățile sexuale.
Atunci, coordonatorul de programe de la ACCEPT Ștefan Iancu a spus: „Am fi vrut să facem asta, dar nu ştim dacă am reuşi să-i convingem pe gay să iasă în stradă. Evident, se tem prea tare de repercusiuni (joburi pierdute, părinţi şocaţi etc). În plus, chiar dacă gayii şi lesbienele s-ar hotărî să apară în public, există şi riscul reacţiei segmentului homofob al societăţii.”
Și chiar dacă după 20 de ani de la dezincriminare, lucrurile par că s-au mai schimbat, prejudecățile despre comunitatea LGBTQ în România sunt în continuare la cote destul de mari. Din punct de vedere legal, nu s-a mai schimbat nimic de atunci, ba chiar dimpotrivă. A existat un referendum intens promovat, care din fericire nu a trecut.. .ca să nu spun că a eșuat lamentabil, deși politicienii s-au agățat cu dinții de un trend care le-ar fi adus capitale electoral, căci BOR era alături de ei. Apoi, există în continuare proiecte de lege care își propun interzicerea discutării acestor teme în școli sau la TV și online, a mai multor parlamentari UDMR, pe modelul premierului rasist și homofob de la Budapesta.
Așadar, mai e mult pănă departe… dar poate că putem crește gradul de acceptare sau toleranță prin a deveni mai empatici cu problemele oamenilor, cu frământările lor, problemele lor de sănătate mintală. Dacă ai o persoană LGBTQIA+ în viața ta, iubește-o și sprijină-o. Sunt și ele prețioase. Iubirea este iubire și toată lumea are dreptul la ea. Și da, nici un membru al comunității nu te va urmări sau ataca să te tragă spre o lume întunecată. De fapt, sunt mai mult de sigur, ca majoritatea covârșitoare a oamenilor îți trăiește viața intimă… în propriul cămin, fără să atenteze la drepturile tale.
Ahh, și da… am văzut pe rețelele de socializare mulți tineri care par că sunt mult mai deschiși spre un subiect care îi macină de fapt tot pe ăia bătrâni, care au crescut și au fost îndoctrinați că a fi de o altă orientare e o încălcare a legii și ar trebui pedepsită penal. Chiar și așa, în epoca informației la liber, tinerii din ziua de azi par că au capacitatea de a pune la îndoială multe lucruri, inclusiv poveștile despre religie, spuse de niște clerici a căror credibilitate în rândul populației tinere e la cote extrem de săzute.
Și ca să nu uit: cel mai adesea îmi trece prin minte acea deschidere a unora care spun așa: „Eu nu am nimic cu persoanele gay… să facă ce vor ele !” Dar întrebați ce s-ar întâmpla dacă ar avea pe cineva din familie, cum ar reacționa … răspunsul problematic e … o pauză lungă de gândire sau bâlbâiala.” Ah și da, tot aceleași persoane se declară exasperate de numărul de personaje LGBTQ din filmele și serialele de pe Netflix, HBO, Disney+ care nu au fost niciodată și nici nu vor ajunge prea curând să fie difuzate pe un post tv pentru care nu trebuie să plătești în plus. Deci aș spune, că avem deja niște legi nescrise care limitează promovarea unui astfel de conținut.
