Atunci când vorbim despre empatie, ne referim la abilitatea de a înțelege emoțional ce simt ceilalți oameni, de a vedea lucrurile din punctul lor de vedere și de a te imagina pe tine în locul lor. În esență, este să…
Eticheta
Atunci când vorbim despre empatie, ne referim la abilitatea de a înțelege emoțional ce simt ceilalți oameni, de a vedea lucrurile din punctul lor de vedere și de a te imagina pe tine în locul lor. În esență, este să…
Un studiu publicat în Psychiatry Research a constatat că indivizii psihopați și cei cu astfel de trăsături au de fapt probleme cu reglarea emoțională. Studiul a fost făcut atât în cadrul unui eșantion comunitar, cât și pe un eșantion de…
La începutul pandemiei, s-a speculat că persoanele introvertite ar putea avea un avantaj în evitarea singurătății datorită faptului că bunăstarea lor se bazează mai puțin pe interacțiunea socială decât pe cea a omologilor lor care sunt mai sociali, extravertiți. Cu…
Fericirea este o stare mentala relativă pentru că unii dintre noi ar fi mulțumiți să trăiască într-o peșteră, în timp ce alții ar fi nefericiți într-un palat. Dacă vrei să afli care este starea ta ți-am pregătit un test de…
În prezent, perspectiva pesimistă asupra viitorului pare să fie un fenomen comun. Dar dacă am putea da timpul înapoi, probabil că am găsi mai mulți optimişti decât pesimişti, nu-i aşa? Nu neapărat. Pesimiştii sunt prezenți în toate epocile istorice. Chiar…
Psihologii devin extrem de buni în a prezice ce personalitate are un individ doar din comportamentul online al acestuia. Într-un studiu din 2015, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge și Universitatea Stanford au proiectat un algoritm pentru a prezice trăsăturile…
Te-ai întrebat vreodată dacă există vreo legatură între stres și starea ta de sănătate ? Este oare posibil ca acesta să amenințe din ce în ce mai mult corpul uman ? Adrian a rămas în pană de benzină pe autostradă…
Cei cu anxietate socială tind să fie mai timizi și mai rezervați în comparație cu omologii lor. Dar noi cercetări indică faptul că această tendință generală are o excepție notabilă. Studiul, publicat în PLOS One, sugerează că ar putea exista…
Conducătorii sunt lideri înnăscuți. Persoanele cu acest tip de personalitate au fost înzestrate cu carismă și încredere, și emană autoritate într-un mod care unește persoanele pentru un scop comun. Dacă este un lucru pe care Conducătorii îl iubesc, acesta este…
Un mic test despre ce tip de gandire ai sau mai bine zis, daca tinzi sa gandesti ca un barbat sau ca o femeie !