Gândurile intruzive și frica de sine în OCD: când obsesia nu înseamnă pericol

Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) este adesea redusă în cultura populară la o obsesie cu ordinea sau curățenia. În realitate, este o afecțiune complexă și debilitantă, în care persoanele se simt prizonieri ai propriilor gânduri. OCD se manifestă prin obsesii (gânduri, imagini sau impulsuri nedorite, intruzive și anxiogene) și compulsii (comportamente repetitive făcute pentru a reduce anxietatea provocată de obsesii).

Unii oameni pot avea gânduri persistente legate de contaminare, ceea ce duce la spălări excesive pe mâini. Alții se confruntă cu îndoieli cronice, cum ar fi frica de a fi uitat ușa deschisă, determinându-i să verifice în mod compulsiv. Însă un alt aspect, mai puțin cunoscut și mai puțin discutat, este cel al gândurilor intruzive inacceptabile – de natură sexuală, violentă sau religioasă – care atacă exact ceea ce este mai important pentru individ.

Când frica nu este despre ceilalți, ci despre tine însuți

Aceste gânduri nu sunt rare. Cercetările arată că până la 90% dintre oameni au experimentat la un moment dat gânduri intruzive similare. Diferența la persoanele cu OCD este reacția intens negativă la aceste gânduri și convingerea că ele reflectă ceva real și periculos despre propria persoană.

De exemplu, un părinte afectuos poate fi chinuit de gânduri violente legate de copilul său. Acest lucru nu înseamnă că își dorește să facă rău, ci că se teme profund că astfel de gânduri ar putea însemna că este o persoană periculoasă. Această teamă duce la compulsii precum evitarea copilului, căutarea constantă de reasigurări sau izolarea.

Aceasta este esența a ceea ce cercetătorii Richard Moulding și Kelvin Wong numesc „frica de sine” (feared self) – o imagine negativă, distorsionată și intens temută a propriei persoane, care devine centrul tulburării obsesiv-compulsive.

Frica de sine: o explicație esențială pentru simptomele OCD

Frica de sine nu este doar un simptom secundar, ci poate fi un factor central în declanșarea și menținerea simptomelor OCD. Persoanele cu această tulburare se tem că ar putea fi rele, nebune, imorale sau periculoase – deși nu există nicio dovadă reală în acest sens.

Această teamă generează un cerc vicios: gândul intruziv apare → persoana îl interpretează ca fiind semnificativ → apare anxietatea → urmează comportamente compulsive pentru a reduce anxietatea → ceea ce întărește convingerea că gândul este periculos și trebuie controlat. În loc să ajute, aceste comportamente adâncesc suferința.

Un studiu recent a arătat că participanții care aveau convingeri mai puternice despre un „sine de temut” au raportat:

• un număr mai mare de gânduri intruzive,
• un nivel mai mare de suferință legat de acestea,
• impulsuri mai frecvente de a răspunde la gânduri,
• și o nevoie crescută de a controla conținutul mental.

Ce putem face: tratamente care vizează frica de sine

Veștile bune sunt că frica de sine nu este permanentă. Studiile arată că reducerea acestei frici este asociată cu o ameliorare semnificativă a simptomelor, mai ales în cazul temelor tabu (gânduri sexuale, religioase sau agresive).

Câteva abordări terapeutice eficiente includ:

• Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) – tehnici precum restructurarea cognitivă ajută pacientul să pună sub semnul întrebării existența „sinelui temut” și să înțeleagă că aceste gânduri nu spun nimic real despre el.
• CBT bazată pe inferență – explorează modul în care persoana a construit în minte acest sine temut, adesea bazat pe imaginație și teamă, nu pe realitate.
• Tolerarea incertitudinii despre sine – învățarea de a coexista cu îndoiala fără a acționa compulsiv.
• Reducerea gândirii morale dihotomice (alb-negru) – explorarea nuanțelor umane și acceptarea faptului că prezența unui gând nu înseamnă prezența unei intenții sau a unei identități.

O concluzie umană: OCD nu este o boală a gândurilor, ci a fricii de a fi cineva „rău”

Dr. Richard Moulding și dr. Kelvin Wong subliniază că munca terapeutică în OCD nu înseamnă doar reducerea gândurilor intruzive, ci mai ales reconstrucția relației cu sinele. Este o muncă de compasiune, nu de control. De aceea, tratamentul eficient presupune o înțelegere profundă și umanizată a fricii de sine, și nu o luptă cu gândurile.

Așa cum spun autorii, „obsesiile nu spun ceva adevărat despre tine – ci despre ceea ce te temi că ai putea fi”.

Prin explorarea acestor teme cu ajutorul unui psiholog specializat, persoanele cu OCD pot descoperi că nu sunt nici periculoase, nici imorale, ci doar profund conștiente și sensibile – și tocmai această sensibilitate poate fi începutul vindecării.