Heston Blumenthal, celebrul chef cunoscut pentru bucătăria sa experimentală, a dezvăluit recent că a fost internat forțat în conformitate cu Legea Sănătății Mintale din Marea Britanie, mărturisind că aceasta a fost „cel mai bun lucru” care i s-ar fi putut întâmpla. Deschiderea sa față de diagnosticul de tulburare bipolară scoate în evidență un aspect puțin discutat: persoanele care trăiesc cu această afecțiune au unul dintre cele mai ridicate riscuri de suicid dintre toate tulburările mintale.
O tulburare severă cu un risc crescut de suicid
Tulburarea bipolară este o afecțiune gravă caracterizată prin episoade alternante de manie (energie ridicată, impulsivitate) și depresie (sentimente de disperare, oboseală). Gândurile și comportamentele suicidare sunt trăsături definitorii ale acestei tulburări, iar riscul de suicid fluctuează și poate persista pe termen lung.
Deși tulburarea bipolară afectează aproximativ 2% din populație, studiile sugerează că până la 50% dintre persoanele diagnosticate vor încerca să se sinucidă cel puțin o dată în viață, iar între 15% și 20% vor deceda prin suicid – o rată mult mai mare decât cea a populației generale. Spre deosebire de tendințele globale ale suicidului, decesele cauzate de suicid în rândul persoanelor cu tulburare bipolară nu au înregistrat o scădere semnificativă.
De ce este suicidul atât de frecvent în tulburarea bipolară?
Înțelegerea motivelor pentru care această tulburare implică un risc atât de mare de suicid este complexă. Un factor esențial este instabilitatea emoțională. Schimbările rapide între episoadele de manie și depresie, precum și stările mixte, în care impulsivitatea maniacală și disperarea depresivă coexistă, pot deveni extrem de periculoase.
Factori socio-economici joacă, de asemenea, un rol major. Cercetările realizate la Universitatea Swansea arată că populația afectată de tulburarea bipolară a devenit mai săracă în ultimele două decenii. Stresul financiar, izolarea socială și accesul limitat la îngrijire medicală agravează simptomele și cresc riscul de suicid. În plus, persoanele cu această tulburare trăiesc, în medie, cu până la 20 de ani mai puțin decât populația generală, din cauza unor probleme de sănătate prevenibile, precum bolile cardiovasculare.
Tratamentele actuale și limitările lor
Deși tulburarea bipolară nu poate fi vindecată, ea poate fi gestionată. Cel mai frecvent utilizat medicament, litiul, s-a dovedit a reduce semnificativ riscul de suicid la unii pacienți. Cu toate acestea, mulți pacienți au dificultăți în a respecta tratamentul pe termen lung.
Efectele secundare ale litiului pot afecta rinichii, tiroida, metabolismul, funcțiile cognitive și sănătatea cardiovasculară. Gestionarea acestora necesită monitorizare constantă și analize de sânge regulate, ceea ce face ca tratamentul să fie dificil de urmat.
Mulți pacienți renunță la medicamente în timpul fazelor maniacale, având senzația că sunt „vindecați”.
Alte tratamente, precum antipsihoticele, stabilizatorii de dispoziție și terapia electroconvulsivă (unde curenți electrici sunt aplicați asupra creierului sub anestezie), pot fi eficiente în anumite forme ale bolii, mai ales în episoadele mixte, unde riscul de suicid este crescut. Totuși, și aceste tratamente au efecte secundare semnificative, ceea ce face ca unii pacienți să le evite.
Unii psihiatri pun acum sub semnul întrebării necesitatea tratamentului medicamentos pe tot parcursul vieții pentru toți pacienții.
Sistemele de sănătate mintală și eșecurile lor
Chiar și atunci când pacienții solicită ajutor, sistemele de sănătate mintală eșuează adesea în a interveni eficient. Riscul de suicid este cel mai ridicat în zilele imediat următoare externării dintr-un spital de psihiatrie. Mulți dintre cei care se sinucid au vizitat recent camere de urgență pentru episoade de autovătămare, dar ajutorul primit a fost insuficient sau a venit prea târziu.
Instrumentele actuale de evaluare a riscului suicidar, precum chestionarele, interviurile structurate și listele de verificare, nu sunt eficiente. Multe persoane cu tulburare bipolară care mor prin suicid au fost evaluate drept „risc scăzut” cu puțin timp înainte, ceea ce indică o prăpastie majoră între percepțiile medicilor și starea reală a pacienților. Acest lucru se întâmplă deoarece instrumentele actuale se bazează prea mult pe factori din trecut, precum tentativele anterioare de suicid (care nu sunt mereu raportate), în loc să ia în considerare suferința emoțională și instabilitatea dispoziției în timp real.
Cercetarea tratamentelor noi: un progres frustrant de lent
Deși tulburarea bipolară are un impact semnificativ asupra indivizilor, familiilor și societății, dezvoltarea unor noi medicamente a fost extrem de lentă. Litiul, utilizat pentru prima dată în anii 1940, rămâne tratamentul principal, iar majoritatea celorlalte medicamente au fost inițial create pentru schizofrenie. În ultimele decenii, nu au fost dezvoltate tratamente cu adevărat noi.
O dificultate majoră este faptul că tulburarea bipolară nu este o boală unică, ci un spectru de afecțiuni. Astfel, o abordare generalizată este ineficientă – litiul funcționează doar pentru aproximativ o treime dintre pacienți.
Dezvoltarea unor noi medicamente pentru tulburarea bipolară este complicată. Studiile clinice trebuie să fie extrem de riguroase pentru a lua în calcul variabilitatea pacienților, preocupările etice și cerințele stricte de siguranță. Mai mult, noile tratamente trebuie să treacă de standarde riguroase de aprobare, deoarece litiul – în ciuda limitărilor sale – este foarte eficient pentru unii pacienți. Aceste bariere încetinesc procesul de inovare și limitează opțiunile disponibile pentru pacienți.
În plus, cercetarea este adesea încetinită de dileme etice, deoarece este dificil să includem pacienți cu risc crescut de suicid în studiile clinice. Cu toate acestea, este esențial să înțelegem mai bine mentalitatea și deciziile acestor pacienți pentru a dezvolta tratamente mai eficiente.
Soluții pentru viitor
Noile tehnologii oferă speranță. Proiecte de cercetare precum Datamind dezvoltă platforme de inteligență artificială pentru a accelera descoperirea de noi medicamente și pentru a personaliza tratamentele în funcție de profilul genetic și clinic al fiecărui pacient. AI ar putea conduce la terapii mai rapide și mai eficiente, adaptate nevoilor individuale.
Experiența lui Heston Blumenthal arată că internarea psihiatrică, deși traumatică, poate salva vieți. Cu toate acestea, stigma asociată spitalizării psihiatrice împiedică multe persoane să caute ajutor. Există o percepție larg răspândită că internarea trebuie evitată cu orice preț – însă, pentru unii pacienți, aceasta poate face diferența dintre viață și moarte.
Cu toate acestea, internarea singură nu este suficientă. Sistemele de sănătate mintală trebuie să ofere îngrijire pe termen lung, în special în perioadele de risc crescut, precum imediat după externare. Pentru a preveni suicidul, este necesară o revizuire a modului în care evaluăm riscul, îmbunătățirea îngrijirii post-spitalizare și reducerea barierelor de acces la tratament.
Deși statisticile privind tulburarea bipolară sunt îngrijorătoare, mesajul central trebuie să fie unul de speranță. Această afecțiune poate fi gestionată, iar suicidul poate fi prevenit – dar doar dacă ne angajăm să îmbunătățim accesul la îngrijire, să reducem stigma și să sprijinim progresul cercetării.
