În fiecare an, peste 700.000 de oameni mor prin sinucidere. Mulți mai mulți se angajează în auto-vătămare deliberată. Drept urmare, s-au depus eforturi extinse pentru a prevedea și preveni auto-vătămarea și sinuciderea.
Factorii cheie de risc pentru auto-vătămarea deliberată non-fatală includ sexul feminin, vârsta mai tânără, sprijin social slab, evenimente majore de viață, sărăcie, șomaj, divorț, boli mintale și auto-vătămare deliberată anterioară.
Factorii cheie de risc pentru sinucidere includ sexul masculin, sprijin social slab, evenimente majore de viață, boli cronice dureroase, antecedente familiale de sinucidere, boli mintale și auto-vătămare deliberată anterioară. Atât pentru auto-vătămare deliberată, cât și pentru sinucidere, disponibilitatea mijloacelor este semnificativă (de exemplu, disponibilitatea ușoară a pastilelor pentru a lua supradoze).
Suicidul este asociat cu depresie majoră (risc pe termen lung de sinucidere: 10-15%), tulburare afectivă bipolară (10-20%), schizofrenie (10%) și sindrom de dependență de alcool (15%). În plus, persoanele care se angajează în auto-vătămare deliberată au un risc crescut de 30 de ori de sinucidere completă în următorii patru ani.
Prezicerea sinuciderii
În ciuda acestor asociații din cercetare, majoritatea persoanelor cu acești factori de risc nu vor muri prin sinucidere. Acest lucru se datorează faptului că creșterea riscului asociată cu acești factori de risc este mică și, în ciuda tragediei și implicațiilor sale, sinuciderea este (din punct de vedere matematic) un eveniment statistic rar.
Ca urmare, este imposibil să se prevadă sinuciderea la nivelul individului.
Au existat multe studii în acest sens și toate dau rezultate similare. Un studiu clasic a urmărit aproape 5.000 de pacienți internați la psihiatrie după externare, utilizând o combinație de factori de risc cunoscuți pentru a încerca să prevadă sinuciderea în acest grup cu risc ridicat. În timp ce acest studiu a reușit să prezică 35 din 67 de sinucideri ulterioare, modelul lor a generat, de asemenea, peste 1.200 de cazuri „fals pozitive” (adică sinuciderea prezisă la peste 1.200 de persoane care nu au murit prin sinucidere).
Asta pentru că sinuciderea este, statistic, un eveniment rar, iar evenimentele rare sunt fie foarte dificile, fie imposibil de prezis. Factorii de risc pentru sinucidere (sex masculin, sprijin social slab etc.) sunt ambii foarte nespecifici și foarte frecvenți în populație, astfel încât marea majoritate a persoanelor cu acești factori de risc nu vor muri prin sinucidere.
Acest lucru este valabil chiar și pentru persoanele care au gânduri de sinucidere, deoarece proporția persoanelor cu gânduri suicidare care continuă să se sinucidă este mai mică decât una din 200. Acest lucru sugerează că este puțin probabil ca screeningul simplu al populației pentru gândurile suicidare să fie fie eficient, fie concludent pentru a putea identifica clar aceste evenimente.
În general, este imposibil să se prevadă sinuciderea în orice caz individual.
Familiile îndurerate cred uneori că există semne pe care le ratează sau că profesioniștii din domeniul sănătății ar fi trebuit să prezică rezultatul în cazurile de sinucidere. Cu toate acestea, statistic, nu există nicio modalitate prin care oricine poate prezice sinuciderea într-un caz individual.
Ce poate fi facut pentru a preveni auto-vătămarea și sinuciderea ?
Dacă riscul este imposibil de prezis cu acuratețe la nivel individual, ce se poate face? Si totuși pot fi făcute multe lucruri.
În primul rând, în ciuda imposibilității predicției în cazuri individuale, evaluările clinice atente și realiste și explorările riscurilor sunt încă foarte utile pentru îndrumarea tratamentului și pentru a oferi sprijin persoanelor care prezintă o criză suicidară sau o boală mintală – deși trebuie amintit că aceste evaluări nu oferă o bază pentru predicția statistică cu privire la exact ce indivizi se vor angaja în auto-vătămare deliberată sau sinucidere și care indivizi nu.
Într-un sens general, totuși, o bună îngrijire a sănătății mintale, o bună comunicare cu familiile și o bună monitorizare, probabil, contribuie la reducerea riscului de sinucidere.
Un tratament adecvat al depresiei în îngrijirea primară (de către medicii de familie) este esențial, la fel ca și tratamentul abuzului de substanțe (inclusiv alcoolul) și gestionarea tulburărilor mentale specifice de către echipe de specialiști.
În tulburarea de personalitate instabilă din punct de vedere emoțional, terapiile psihologice se pot dovedi utile, inclusiv adaptări ale terapiei cognitiv-comportamentale (TCC) și terapiei dialectice-comportamentale (TDC).
TDC este oarecum similar cu TCC și implică, de asemenea, sesiuni de grup, construirea de abilități precum mindfulness și dezvoltarea de strategii de coping, altele decât auto-vătămarea deliberată pentru a face față instabilității emoționale. TDC este o provocare, dar poate fi extrem de eficientă pentru reducerea auto-vătămării în anumite condiții, inclusiv (dar nu limitat la) tulburare de personalitate instabilă din punct de vedere emoțional.
Din perspectiva sănătății publice, educația publică și măsurile de limitare a accesului la mijloacele de auto-vătămare sunt importante și eficiente.
Legile care reglementează vânzările de acetaminofen (paracetamol) sunt un exemplu excelent, deoarece reduc mult prejudiciile rezultate din supradozaj. Plasarea barierelor în locații cunoscute de sinucidere (de exemplu, anumite poduri) este o altă metodă eficientă de descurajare a autovătămării și sinuciderii.
Cercetările arată că un număr mare de oameni care sunt descurajați sau întârziați în acest mod își vor reconsidera gândurile suicidare și foarte mulți nu vor continua să găsească alte mijloace de auto-vătămare.
O îngrijire primară bună, o bună îngrijire a sănătății mintale și măsuri adecvate de sănătate publică sunt, de asemenea, esențiale pentru abordarea auto-vătămării deliberate și a sinuciderii. Aceste măsuri ar trebui să fie destinate tuturor, nu doar celor cu gânduri de auto-vătămare deliberată sau sinucidere. Adesea, nu există semne de avertizare.
Abordările înrădăcinate în afara serviciilor de sănătate sunt, de asemenea, vitale: reducerea lipsei de adăpost, reformarea sistemului de justiție penală și îmbunătățirea accesului la asistența socială.
Acest lucru contează pentru toată lumea. Una din patru persoane va dezvolta o boală mintală la un moment dat în viață.
Nu există „ei”. Există doar „noi”.
