Problema rușinii sexuale poate aduce o suferință mentală reală

În mod colectiv, ne-am adaptat la problemele asociate cu lipsa de rușine în jurul sexului: cu o cultură decadentă în care se pare că totul merge, unde atmosfera este adesea excesiv de explicită și unde unii oameni sunt răniți grav de atențiile nedorite și agresive. Ar putea părea – prin urmare – puțin ciudat, chiar îngăduitor, să se aducă în discuție problema rușinii sexuale, adică să se discute despre suferința mentală intensă generată de jenă cu privire la dorințele și corpurile noastre, de sentimentul că nu suntem fizic acceptabili și printr-un dezgust de sine și teroare la ideea că gândurile noastre sexuale sunt descoperite și judecate.

Acestea pot părea probleme la care nimeni nu s-ar fi putut gândi să își facă griji în epoca pălăriilor sau cel puțin a revoluțiilor din anii 1960. Pericolele din jurul sexului par să se afle direct la celălalt capăt al spectrului, fără rușine.

Dar rușinea sexuală nu a dispărut niciodată, pentru că este o problemă psihologică, nu politică sau religioasă. Capacitatea noastră de a ne exprima eul sexual cu încredere și fericire, capacitatea noastră de a spune ceea ce vrem, de a cere acest lucru fără jenă și de a părăsi rapid situațiile în care suntem neîmpliniți sau umiliți, toate acestea sunt realizări psihologice enorme.

De asemenea, acestea sunt, în general, disponibile numai pentru cei care s-au bucurat de medii timpurii extrem de susținătoare și evoluate emoțional. Pentru ca noi să fim adulți neangajați sexual, este necesar ca, în trecutul îndepărtat, ceilalți să ne lase să ne simțim acceptabili cu noi înșine: să ne bucurăm de sentimentul că corpurile noastre și funcțiile lor erau lucruri naturale și fine, că nu am fost obraznici sau păcătoși pentru ca ne-am exprimat curiozitatea despre noi și că era mai mult decât o idee bună să fii, la vârsta de doi ani, încântat în mod corespunzător de existența ciudată și minunată a propriului fund.

Dorința sexuală este unul dintre cele mai personale și vulnerabile lucruri pe care suntem chemați vreodată să le exprimăm – și expune o persoană la grade potențial importante de ridicol. Așa cum au știut întotdeauna bătăușii de tot felul, dacă vrei să distrugi rapid pe cineva, injosește-l în legătură cu sexualitatea lor; nu vor mai avea niciodată încrederea în sine să te provoace din nou.

Există puține lucruri care ne „adâncesc” mai mult decât dorința noastră de legătură sexuală și, prin urmare, orice sentiment de nevrednicie – orice îngrijorare cu privire la cât de drăguți suntem, cât de merituoși suntem sau cât de legitim este că existăm – avem un obicei sigur de ne izola în dormitor și de a ne distruge capacitatea de a fi ființe sexuale directe și neconflictate.

Pentru a generaliza grosolan, dacă există vreun pericol ca noi să ne simțim prost cu noi înșine, vom merge – printr-o inevitabilitate psihologică – să ne simțim prost cu noi înșine și cu sexul. Și de aici se poate dezvolta probleme sexuale – impotență, vaginism, lipsa dorinței, dependențe dăunătoare – probleme sexuale ce sunt, în primul rând, legate întotdeauna de ură de sine. Și nu se poate, de regulă, să te urăști și să se distrezi grozav în pat.

Începutul de a repara problema rușinii sexuale se bazează pe acceptarea de bază a faptului că problema există și poate face ravagii în viața noastră. Trebuie să învățăm să numim și să urmărim problema; în ciuda sugestiilor contrare, mulți dintre noi, femei și bărbați, suntem chiar acum (ca și în perioada de glorie a Inchiziției spaniole) persoane care trăiesc zilnic intens rușinați de noi înșine din punct de vedere sexual – nu pentru că ceea ce vrem sexual este în vreun fel obiectiv „rău” ‘(adică, de bunăvoie rău pentru altcineva), ci pentru că istoriile noastre ne-au predispus să simțim atât de negativ despre propriul nostru egoism.

Un efect central adus de problema rușinii sexuale este ca aceasta ne face să tacem. Suntem atât de stânjeniti încât nici nu putem vorbi despre stânjeneala noastra. Prin urmare, este de o importanță uriașă să îndrăznim să ne exprimăm sentimentele în cuvinte și să căutăm oameni cu inima caldă, cu minte largă, cu care să putem, în siguranță, să admitem în cele din urmă inhibițiile noastre – și să învățăm să ne vedem prin mai multe păreri imparțiale – persoane care nu ne judecă ci doar au grijă de noi.

Pentru a lua o măsură de cât de multă rușine purtăm în interiorul nostru, ne-am putea pune pe parcurs câteva întrebări înverșunate la care s-ar putea să nu avem răspunsuri plăcute:

• Ce părere ai despre propriul tău corp?
• Cât de rău trebuie să îți pară pentru o persoană care face sex cu tine?
• Ar putea cineva să te cunoască sexual, să te cunoască în mod corespunzător și să te placă în continuare?â

Există, desigur, o mulțime de pericole în jurul unei expresii dureroase neînfrânate a sexualității, genul care distruge încrederea și viața oamenilor nevinovați. Dar există și pericole enorme în a trăi cu sentimentul nejustificat că suntem aberații sexuale.

Într-un mediu plin de grijă, care se susține reciproc, acceptarea sexualității noastre este unul dintre cele mai generoase și acte de maturitate de care suntem capabili. Noi – cei rușinați – merităm să redescoperim sexul nu ca o zonă de vinovăție și frică, ci ca o distracție intensă, nevinovată și în sensul profund „distracție”, ceva de care merităm cu adevărat să ne bucurăm în același mod în care, în ciuda primelor intimități, merităm cu adevărat să existăm.