Se pare că există un fel de percepție nedreaptă în legătură cu viața pentru tine. Mulți oameni simt că acest lucru este foarte egoist și că un astfel de stil de viață implică neglijarea celorlalți. Cu toate acestea, acest lucru nu ar putea fi mai departe de adevăr.
În mod clar ar trebui să te pui pe primul loc dacă vrei să-i faci pe ceilalți fericiți. În acest sens, a trăi pentru tine nu este egoist. Dimpotrivă, este o practică sănătoasă și crucială. Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor să știi cum să începi să te pui pe primul loc.
A trăi pentru alții înseamnă a da prioritate bunăstării și fericirii altor oameni față de a ta. Implica acte de abnegație, compasiune și empatie, în care contribuiți activ la îmbunătățirea și sprijinirea celorlalți fără a aștepta nimic în schimb. Acest lucru poate fi prin acte de bunătate, voluntariat, oferirea de ajutor și sprijin sau pur și simplu fiind acolo pentru cineva care are nevoie. Este vorba despre găsirea împlinirii și a scopului în a avea un impact pozitiv asupra vieții altora.
A trăi pentru alții poate fi un mod nobil și plin de compasiune de a trăi, dar ca orice lucru, trebuie să fie echilibrat. În timp ce a îi ajuta pe alții poate aduce un sentiment de împlinire și scop, este esențial să ai grijă și de propriile nevoi și bunăstare. Neglijarea de sine în totalitate în favoarea concentrării în mod constant asupra celorlalți poate duce la epuizare, epuizare emoțională și chiar resentimente.
Este esențial să găsești un echilibru între grija față de ceilalți și grija față de tine. Alocarea timpului pentru îngrijire personală, stabilirea limitelor și recunoașterea propriilor limite sunt esențiale pentru menținerea sănătății mintale bune. Amintește-ți că îi poți sprijini mai bine pe alții atunci când ai grijă și de tine.
Dacă viața pentru alții devine copleșitoare sau îți afectează negativ sănătatea mintală, poate fi benefică căutarea sprijinului de la prieteni, familie sau un profesionist în domeniul sănătății mintale. Ele vă pot ajuta să găsiți modalități sănătoase de a vă menține natura grijulie, păstrând în același timp propria bunăstare.
Mulți oameni se simt presați să se ridice la înălțimea așteptărilor celorlalți, fie că vorbim de familie, prieteni, colegi sau societate în general. Ei își pot sacrifica propria fericire, interese sau valori pentru a le face pe plac altora sau pentru a evita conflictele. Ei pot, de asemenea, să-și neglijeze propriile nevoi și emoții, ducând la stres, anxietate, depresie sau o stimă de sine scăzută.
A trăi pentru alții poate avea consecințe negative asupra sănătății tale mintale. Te poate face să te simți supărat, frustrat sau prins în capcană. De asemenea, vă poate împiedica să vă descoperiți adevăratul sine și să vă urmăriți propriile obiective și vise. A trăi pentru alții îți poate afecta relațiile, deoarece îți poți pierde simțul identității, autenticității sau granițelor.
Cuvântul sacrificiu provine din latină, de la uniunea dintre sacer și facio; adică: „a sfinţi lucrurile” cinstindu-le şi venerându-le. Problema este că, odată ce ceva devine sacru, nu ne mai punem sub semnul întrebării. Nepunându-l la îndoială, devine un fel de regulă implicită sau tabu.
De fapt, nu întâmplător adjectivul latin sacrum provine din verbul latin sancire, din care, în mod curios, derivă și cuvântul sancționare, și înseamnă atât a consacra, cât și a sancționa, a face ceva inviolabil sau invulnerabil sau a-l face sacru. Astfel, societatea ne-a transmis că însuși conceptul de sacrificiu nu este pus sub semnul întrebării. Este un tabu.
Poate că mintea noastră rațională nu cunoaște acele semnificații, dar cumva inconștientul nostru înțelege că sacrificiul devine ceva sacru și, ca atare, nu trebuie discutat. Dacă nu suntem dispuși să ne sacrificăm, probabil că vom fi îndreptați spre noi. Marcați drept egoiști, neînțeleși și proscriși. În schimb, dacă ne sacrificăm, vom fi lăudați. Vom primi acceptarea și statutul social drept recompensă.
De fapt, culturile noastre continuă să venereze sacrificiile, la fel ca și cele mai vechi, multe dintre care acum le considerăm arhaice și barbare. Societatea noastră continuă să mențină o structură de sacrificiu cu mecanisme prin care se asigură că suntem dispuși să ne sacrificăm atunci când va veni momentul – în mod ideal fără să ne gândim prea mult la asta și fără să o punem la îndoială.
Este suficient să ne gândim că cine s-a sacrificat pentru țară devine un erou care servește ca exemplu copiilor la școală și Iisus pe cruce, tocmai în momentul în care se sacrifică pentru omenire, este emblema a 2,4 miliarde de oameni din lume.
La suprafață, sacrificiul de sine pare un lucru pozitiv. Când te sacrifici, îi ajuți pe alții. Toată lumea te vede amabil, generos și altruist. Din acest motiv, multor oameni le este greu să înțeleagă că sacrificiul personal nu este întotdeauna pozitiv.
Deși nu este nimic rău în a fi generoși și a-i ajuta pe cei pe care îi iubim sau chiar pe străini, există limite la orice. Acea limită este depășită atunci când ne dăruim prea mult altora, atunci am putea cădea în sacrificiul de sine cronic.
Sacrificiul de sine cronic, o pierdere constantă
În cultura occidentală am asociat sacrificiul cu pierderea și durerea. Ne sacrificăm, dar aproape niciodată de bunăvoie, mai degrabă fără tragere de inimă, pentru că de asta este nevoie. Deși nu lipsesc cei care afirmă că atunci când iubești, nu este greu să sacrifici ceva pentru cineva.
Fără îndoială, dragostea este o forță motrice puternică din spatele sacrificiului. Dar totul are o limită. Iar când doar o parte se sacrifică, fără să primească nimic în schimb sau să nu vadă același nivel de angajament, inima se epuizează.
Jung spunea că „Actul de a sacrifica constă în primul rând în a oferi ceva care ne aparține.” Când un sacrificiu este autentic, trebuie să renunțăm la orice pretenție viitoare. La ceea ce dăm, trebuie să renunțăm.”
Freud a împărtășit și această viziune a sacrificiului. De fapt, cuvântul pe care l-a folosit pentru a se referi la acest act a fost „eingebu’t”, un participiu pasiv al verbului „einbu’en”, care înseamnă a pierde sau a suferi pierderi.
Când dai și nu aștepți nimic în schimb, este greu să nu experimentezi un sentiment de pierdere, mai ales când devine norma. Din acest motiv, mulți oameni trăiesc sacrificiul ca pe o pierdere, care ajunge să creeze un teren fertil pentru regrete, reproșuri și frustrare.
Sacrificiul de sine cronic apare atunci când ne abandonăm interesele, scopurile și visele de dragul altor persoane, punând nevoile lor înaintea propriilor noastre. Este un sacrificiu al fericirii tale pentru alții.
Îți refuzi satisfacția nevoilor și dorințelor personale, îți suprimi emoțiile sau îți ignori sentimentele, ceea ce înseamnă că relegi o parte importantă din tine în plan secund. Acest sacrificiu vine în detrimentul bunăstării tale fizice și psihice, așa că în cele din urmă va avea un efect negativ asupra ta, fie că îți place sau nu.
Abnegația cronică ajunge să devină o formă extremă de altruism. Prin urmare, chiar dacă acest comportament este perceput pozitiv de societate, atunci când devine disfuncțional sau perturbator, nu este bine pentru tine.
În multe ocazii, oamenii care au tendința de a se sacrifica pentru ceilalți urmează o schemă de „sacrificiu de sine” care nu are nevoie de un motiv. O fac pentru că se subestimează, așa că se încadrează într-un tipar de răspuns patologic.
Acea persoană este convinsă că nu merită să fie o prioritate și încetează să-și mai acorde atenție pentru a se concentra pe satisfacerea celorlalți. Drept urmare, ea nu-și satisface niciodată propriile nevoi și își neagă ceea ce poate să o facă fericită și împlinită.
Din acest motiv, nu este ciudat că oamenii care se sacrifică constant pentru alții sunt mereu ocupați și îngrijorați, trăind sub stres constant. Ca urmare, ei tind să se lupte cu anxietatea, depresia și resentimentele.
Sacrificiul conștient, modalitatea de a evita remuşcările
Cercetătorii de la Universitatea Liberă din Amsterdam au descoperit că primul nostru impuls este într-adevăr să facem sacrificii pentru oamenii pe care îi iubim. Într-un studiu, au cerut participanților să decidă câte întrebări jenante ar trebui să le pună ei și partenerii lor străinilor. Cu toate acestea, oamenii care aveau un nivel mai scăzut de autocontrol, deoarece erau epuizați de la un exercițiu anterior, au preluat mai mult de jumătate din „munca murdară”. În schimb, ceilalți au împărțit sarcina în mod egal.
Ideea că autocontrolul scăzut promovează dorința de sacrificiu poate părea surprinzătoare, dar are de fapt mult sens. Când suntem epuizați, avem mai multe șanse să alegem strategiile implicite pe care suntem obișnuiți să le folosim în relațiile noastre apropiate, lăsându-ne purtați de primele noastre impulsuri, cele care ne-au fost insuflate încă din copilărie, fără să ne gândim prea mult la fezabilitatea sau consecințele acestora.
Dimpotrivă, atunci când avem autocontrol ne putem opri o secundă pentru a reflecta pentru a înțelege ce este mai relevant sau urgent în situație. În această condiție nu ne lăsăm purtați de impulsurile noastre obișnuite sau de ceea ce pare mai urgent, ci cântărim dorințele altora față de ale noastre. Facem o analiză mai obiectivă a situației și decidem ce să facem.
Putem alege calea sacrificiului sau putem decide că nu merită. În anumite circumstanțe, sacrificiul pentru alții nu este cea mai inteligentă cale de urmat și, de multe ori, nici măcar nu le va face bine altora, deoarece poate declanșa dinamice relaționale nesănătoase sau poate elimina oportunități de creștere. În acele cazuri, prioritizarea dvs. nu este un gest egoist, este bun simț.
Sacrificarea pentru a obține iubire
A te sacrifica în întregime pentru dragoste sau pentru ca cineva să te iubească, în general, nu este recomandabil. În timp ce iubirea implică adesea să faci unele sacrificii, nu ar trebui să vină niciodată în detrimentul bunăstării, respectului de sine sau valorilor tale fundamentale. Este important să mențineți un echilibru sănătos între dăruirea și păstrarea propriilor nevoi și fericire.
Iată câteva puncte de luat în considerare:
- Valoare de sine: Sacrificiul complet pentru a câștiga dragostea cuiva poate duce la pierderea valorii de sine și a stimei de sine. Valoarea ta nu ar trebui să depindă dacă cineva te iubește sau nu.
- Relații nesănătoase: sacrificarea prea mult fără a primi același nivel de îngrijire și considerație în schimb poate duce la o relație dezechilibrată și nesănătoasă. Poate chiar să permită un comportament toxic la cealaltă persoană.
- Creștere personală: Să te sacrifici în mod constant poate împiedica creșterea personală și te poate împiedica să-ți urmezi visele și ambițiile.
- Limite: este esențial să stabiliți și să mențineți limite sănătoase în orice relație. A te sacrifica pentru a mulțumi pe cineva poate duce la erodarea acestor granițe.
- Resentimente: De-a lungul timpului, dacă îți sacrifici continuu nevoile pentru ale altcuiva, s-ar putea să începi să simți resentimente și epuizare emoțională.
- Reciprocitate: Dragostea ar trebui să fie o stradă cu două sensuri. Ambii parteneri ar trebui să fie dispuși să facă sacrificii și să arate grijă și afecțiune unul față de celălalt.
- Autenticitate: sacrificarea adevăratului sine pentru a se potrivi așteptărilor altcuiva poate duce la pierderea autenticității și a simțului identității.
În loc să te sacrifici în totalitate, străduiește-te pentru o relație sănătoasă și echilibrată în care ambii parteneri să-și susțină reciproc creșterea și fericirea. Aceasta implică comunicare deschisă, respect reciproc și înțelegere. Este esențial să vă iubiți și să aveți grijă mai întâi de voi, deoarece vă permite să oferiți dragoste autentică celorlalți fără a vă compromite propria bunăstare.
Dacă te trezești că te sacrifici în mod constant fără a primi dragostea și respectul pe care le meriți, poate fi util să reevaluezi relația și să cauți sprijin de la prieteni, familie sau un terapeut. Amintiți-vă, o relație sănătoasă și iubitoare ar trebui să vă îmbunătățească viața și să aducă bucurie, nu să ducă la sacrificiu de sine și nefericire.
