Convingerea că trebuie să suferim pentru a obține progres personal este adânc înrădăcinată în cultura noastră. Fie că este vorba de psihoterapie sau de meditație, expresii precum „trebuie să te simți mai rău înainte să te simți mai bine” sau „nu există lotus fără noroi” sugerează că disconfortul este o condiție necesară pentru vindecare. Însă această idee merită analizată critic, mai ales în contextul sănătății mentale.
Psihoterapia și meditația: provocări asumate, dar nu fără limite
Atât meditația, cât și terapia implică explorarea conștientă a gândurilor, emoțiilor și traumelor. Este firesc să existe o doză de disconfort. Meditația presupune tăcere, introspecție și observarea propriului flux mental – o experiență care poate scoate la suprafață anxietăți latente. În terapie, confruntarea cu traume sau frici poate duce temporar la stări de neliniște.
Totuși, diferența dintre disconfortul temporar și distresul profund este esențială. Așa cum subliniază Nicholas Van Dam, profesor la Universitatea din Melbourne și director al Contemplative Studies Centre, nu orice dificultate resimțită în cadrul acestor practici este semn al progresului. Într-un studiu publicat de echipa sa, 58% dintre meditatori au raportat efecte adverse neașteptate, printre care anxietate, oboseală, retrăirea amintirilor dureroase sau sentimentul de deconectare socială.
Când disconfortul devine semnal de alarmă
Disconfortul tolerabil poate fi un semn al schimbării: te confrunți cu o frică, schimbi un comportament, devii conștient de propriile mecanisme mentale. Însă dacă acea stare se transformă în distres care afectează funcționarea zilnică (somn, relații, muncă), devine un risc pentru sănătatea mintală.
Organizația Mondială a Sănătății definește dauna psihologică ca fiind suferința emoțională sau funcțională care afectează calitatea vieții. În cercetările coordonate de Van Dam, 9% dintre practicanții de meditație au raportat efecte adverse care au afectat funcționarea cotidiană, unele cu o durată mai mare de o lună.
Mitul că trebuie să „te simți rău” înainte să te vindeci
Contrar a ceea ce se crede, studiile arată că îmbunătățirile bruște și timpurii sunt mai des întâlnite și corelate cu rezultate pozitive pe termen lung. Un studiu amplu asupra terapiilor psihologice a descoperit că peste 75% dintre participanți au avut un progres semnificativ rapid (sudden gains), în timp ce doar 5% au înregistrat o deteriorare timpurie. Iar cei care s-au simțit mai rău la început nu au avut rezultate mai bune după 11 ședințe.
Recomandări pentru practicanții de terapie și meditație
1. Cunoaște-ți limitele personale
Disconfortul moderat este normal, dar durerea psihologică intensă și de durată nu este acceptabilă. Ascultă-ți corpul și emoțiile.
2. Informează-te despre terapeut sau instructor
Asigură-te că practicianul este instruit să gestioneze reacții adverse. Pune întrebări despre riscuri, beneficii și istoricul lor profesional.
3. Urmărește semnalele de alarmă
Dacă suferința se intensifică, afectează viața de zi cu zi și nu observi nicio îmbunătățire într-un interval rezonabil (câteva săptămâni), discută cu specialistul și ia în considerare schimbarea metodei sau terapeutului.
4. Stabilește așteptări realiste
Nicio metodă nu este universal eficientă. Caută strategii adaptate nevoilor tale și bazează-ți alegerile pe dovezi științifice.
Concluzie: schimbarea autentică nu trebuie să doară
Este normal ca orice proces de transformare personală să implice un anumit grad de disconfort. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să suferim intens sau să „ne dăm peste cap” pentru a progresa. Disconfortul gestionabil este parte a procesului – suferința profundă nu ar trebui să fie. Alege metode sigure, specialiști instruiți și ai curajul să spui „stop” dacă o practică îți face mai mult rău decât bine.
Nicholas Van Dam este profesor universitar și cercetător în științele comportamentale, Universitatea din Melbourne
