Mișcarea #MeToo a adus multă atenție subiectului legat de hărțuirea sexuală în ultimii ani și impactul pe care îl poate avea asupra afacerilor și societății, dar cel mai important asupra persoanelor și riscului de suicid.
În timp ce cercetările anterioare au descoperit că hărțuirea sexuală la locul de muncă este legată de simptomele sănătății fizice, concedii medicale și starea de sănătate mintală mai slabă, cum ar fi suferința psihologică, depresia și anxietatea, s-au efectuat puține cercetări privind impactul acesteia asupra comportamentului persoanelor aflate în risc de suicid.
Un nou studiu publicat de BMJ a constatat că lucrătorii care au fost expuși la hărțuiriea sexuală – „avansuri nedorite sau referințe jignitoare la ceea ce este în general asociat cu relațiile sexuale” la locul de muncă – prezintă un risc mai mare de suicid și tentativă de sinucidere.
O echipă de cercetători suedezi a decis că niciun loc de muncă nu poate fi considerat sigur decât dacă nu există hărțuire și că această problemă nu mai poate fi exclusă. Aceștia și-au propus să stabilească modul în care expunerea la hărțuirea sexuală la locul de muncă este asociată cu un comportament suicidar la o populație mare de lucrători suedezi. Studiul s-a bazat pe o bază de date a Swedish Work Environment Survey, cu 85.205 bărbați și femei în apți de muncă care au completat un chestionar despre hărțuirea sexuală legată de muncă între 1995 și 2013.

Lucrătorii au fost întrebați dacă au fost supuși hărțuirii sexuale la locul de muncă în ultimele 12 luni, fie de la superiori sau colegi de muncă, fie de la „alte persoane” – pacienți, clienți, pasageri și studenți. Orice sinucidere sau tentativă de sinucidere a acestor lucrători pe o perioadă medie de urmărire de 13 ani a fost identificată din registrele administrative.
În general, 4,8% dintre lucrători au raportat hărțuire sexuală la locul de muncă în ultimele 12 luni: 1,9% dintre toți bărbații și 7,5% dintre toate femeile.
Cei expuși hărțuirii sexuale au fost mai preponderent mai tineri, singuri, divorțați și în locuri de muncă cu salarii reduse, dar cu multe responsabilități ridicată și născuți în afara Europei.
Un total de 125 de persoane au murit din cauza suicidului și 816 au avut o tentativă de sinucidere în perioada de urmărire, ceea ce se traduce printr-o rată de 0,1 sinucideri la 1000 de ani-persoană și 0,8 tentative de suicid la 1000 de ani-persoană. După ajustarea factorilor demografici, sa constatat că expunerea la hărțuirea sexuală la locul de muncă este asociată cu un risc de 2,82 ori mai mare de sinucidere și de 1,59 ori mai mare risc de tentativă de sinucidere. Estimările de risc crescute au rămas semnificative după ajustarea în funcție de caracteristicile de sănătate și de muncă și nu au existat diferențe semnificative în ratele dintre sexe.
S-a constatat că hărțuirea sexuală din partea altora este mai puternic asociată cu tentativele de suicid decât hărțuirea sexuală din partea superiorilor sau a colegilor de muncă. Cu toate acestea, autorii studiului spun că intervențiile la locul de muncă care se concentrează asupra mediului de lucru social și a comportamentelor ar putea contribui la scăderea poverii sinuciderii.
Acest studiu subliniază necesitatea de a considera hărțuirea sexuală la locul de muncă atât ca un pericol profesional, cât și ca o problemă semnificativă de sănătate publică, potrivit cercetătorilor americani. Ei susțin că sunt urgent necesare noi modalități de prevenire și abordare a hărțuirii sexuale la locul de muncă. Aceștia insistă, de asemenea, ca victimele hărțuirii sexuale să primească screening și tratament pentru sănătatea mintală pentru a atenua riscurile pentru problemele ulterioare de sănătate mintală și suicid.
Un sondaj CareerBuilder din 2018 a constatat că majoritatea victimelor hărțuirii sexuale continuă să tacă. Dintre cei care au fost hărțuiți sexual, 72% nu au raportat incidentul, iar 54% nu s-au dus să vorbească cu o persoana responsabilă pentru hărțuire.

Hărțuirea sexuală la locul de muncă afectează sănătatea mintală și bunăstarea emoțională a victimei. Subiectul trebuie abordat într-o manieră sensibilă, empatică și mai conștientă din punct de vedere emoțional.
Dacă aveti nevoie de ajutorul unui specialist in sanatate mintala puteti sa consultati noua rubrică „Cauta un specialist” de pe site.
În România, principalele acte normative care transpun în dreptul național legislația europeană secundară adoptată în materie sunt O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 202/2002, în vigoare din 02 mai 2019, contribuie la consolidarea cadrului legal autohton anti-discriminare, în general și anti-hărțuire, în special.
Exigențele legale europene și naționale impun oricărui angajator adoptarea de principii, reguli și proceduri clare și transparente. Acestea, pe de o parte, vor preveni astfel de conduite ilicite la toate nivelurile (atât în rândul conducerii, cât și raportat la angajați). Pe de altă parte, adoptarea lor va permite angajatorilor să gestioneze în mod adecvat orice sesizare de hărțuire sexuală semnalată în cadrul organizației.
Companiile private, alături de instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, cu un număr de peste 50 de angajați, au posibilitatea stabilirii unui angajat care să aibă, potrivit fișei postului, atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi ori de a opta pentru angajarea unui expert / tehnician în egalitate de şanse.